Măcar Canaraua Fetii să o vedem, dacă Cetatea Păcuiul lui Soare nu am reușit

De foarte multă vreme încerc să ajungem la Cetatea Vicina de pe Insula Păcuiul lui Soare. Cam multe condiții trebuie să se îndeplinească simultan. Trebuie să nu plouă, să nu fie frig, Dunărea să aibă nivel foarte scăzut, la munte să nu fie vreme frumoasă și să nu avem programate reuniuni familiale. Dunărea are în general nivelul scăzut toamna, iar toamna ori e frumos la munte ori e frig de nu îți vine să ieși din casă. Acum am prins o perioadă la îmbinarea primăverii cu vara, în care nivelul Dunării nu este foarte ridicat. Analizând istoricul, în general în perioada asta nivelul este foarte ridicat. Dar de ce ne interesează cotele apelor Dunării? Păi cetatea asta pe care vrem să o vedem este mai mult sub apă și îi poți vedea zidurile doar atunci când se retrag apele Dunării. Dar acum avem o petrecere importantă în familie la Constanța. Vom încerca totuși să strecurăm și o vizită pe insulă.

Numai bine traficul aglomerat de pe autostradă, căci tot Bucureștiul și-a făcut drum spre mare în acest weekend prelungit, ne-a împins să alegem ruta ocolitoare pe la Ostrov, să traversăm cu bacul la Călărași. Când pe autostradă faci 3 ore, pe drumul vechi 3 ore jumate, iar pe la Ostrov faci tot 3 ore jumate, iar în plus ai parte de un drum foarte liber și mai ai și ceva de vizitat pe acolo, nu e foarte greu de ghicit ce variantă vom alege. Ar mai fi ceva de pus în balanță, în loc de 13 lei trecerea podului de la Cernavodă, vei avea de plătit 40 lei traversarea cu bacul la Călărași. Măcar am avut noroc și la dus și la întors și nu am așteptat deloc, cum am ajuns, am urcat pe bac și în câteva minute am plecat.

Prima localitate pe partea cealaltă a Dunării știam că este Ostrov, dar nu mă așteptam să aibă blocuri așa mari. De fapt sunt blocurile vecinilor noștri bulgari. Așa de aproape suntem de graniță. Trecem chiar pe lângă punctul de frontieră. Și nu e nimeni să aștepte. Am trecut de vreo 2 ori granița pe aici, când am fost la Madara și când am fost să vedem Cetatea Durostorum.

Înainte de a ajunge la Mănăstirea Dervent trebuie să facem stânga pe un drum de pământ. Îmi notasem coordonatele de unde începe acest drum de pământ (44.111955, 27.470331), căci drumul nu este pe google maps. De acum cică totul ar fi simplu, toate articolele găsite zic cam același lucru, să mergem până la capăt, unde ne "așteaptă" barca ce ne va traversa pe insulă. Mie nu prea îmi vine a crede că lucrurile sunt chiar așa simple. Adică drumul ăsta să fie făcut special pentru a ajunge la nenea cu barca!? Și nenea ăsta cu barca stă toată ziua acolo, nu mai are și altă treabă?! Adică ar fi posibil să mergem pe un drum de-ți rupi mașina, iar la capăt să vezi un afiș: "Revin mâine dimineață!" Îmi trec prin cap o multitudine de variante posibile și la majoritatea nu le văd soluționabile la fața locului. Ar fi bine dacă aș fi găsit numărul de telefonul al barcagiului, astfel aș fi putut lămuri toate necunoscutele. În primul rând nu știu starea drumului, apoi nu sunt foarte sigur cum pot recunoaște locul de destinație și cam câți kilometri ar fi de mers până acolo, iar ultima nedumerire ar fi programul de lucru. Soluția la punctul 3, cu programul, ar fi simplă: te duci dimineața devreme și ai toată ziua la dispoziție să rezolvi, însă noi nu avem de gând să ne trezim în zori, nici nu am vrea sa consumăm toată ziua pentru asta, cel puțin nu de data asta. Am zis că trebuie să încercăm.

Și continuăm pe acest drum hurducăit. Chiar de la intrare găsim oprită pe stânga o mașină. Pe semne că proprietarul nu a vrut să-și bage mașina pe aici. După câteva sute de metri o altă mașină stă oprită pe partea dreaptă, chiar înainte de o groapă mărișoară. Asta nu ne sperie. Din față vine un suv care merge nonșalant prin toate gropile, se cațară și pe rambleu ca să ne lase nouă mai mult loc. Ce sofer de treabă! Continuăm în pas tiptil. Din spate vine o dubiță, o lăsăm să treacă. Destul de mult trafic pe aici, mai mult decât aș fi crezut. Dubița se depărtează repejor până la un moment dat. Acolo văd că se deplasează cu încetinitorul. O urmăresc cu atenție, să înțeleg ce mă așteaptă. Trece de portiunea aia și ia din nou viteză. Nu m-am prins. Din contrasens vine un logan. Mă uit la el cu atenție. Îl văd că dispare jumătate sub nivelul solului, apoi se ridică doar pe jumătate și merge înclinat, apoi se îndreaptă și intră din nou sub nivelul solului, de data asta parcă mai mult decât prima oară. Băi, ăștia mă bagă în sperieți. Cred că am băgat-o pe mânecă. Ajungem în fața șanțului. Cred că loganului îi plăcea să facă acrobații, eu nu simt nevoia să fac la fel. Este într-adevăr o săpătură mărișoară, dar este destul de lungă să îți permită să intri cu toată mașina și apoi să ieși, iar pragurile de intrare și ieșire sunt rezonabile. Spre stânga văd o fereastră prin pâlcul de copaci, un drum care duce spre Dunăre, însă este închis. Drumul continuă, deci nu cred că aici este destinația noastră. Ceva mai încolo pe partea dreaptă este o construcție, o mașină oprită și spre stânga un alt drum închis ce ar duce la Dunăre.

După fix 2 kilometri drumul nostru face curbă la stânga la 90 de grade.

La dreapta ar fi putut continua peste câmp, dar este închis cu o poartă încuiată. Până acum a mai mers cum a mai mers, dar acum avem în față o trecere printr-un noroi cât casa.

Mă și văd înțepenit cu mașina acolo de n-oi putea ieși nici înainte, nici înapoi. Și de va trebui să cobor din mașină, oare până unde m-oi îngloda?! Mai sus de glezne sigur, dar nu cred că până la genunchi. Dar dubița aia ce ne-a depășit o fi trecut pe aici?! Cred că da, altfel nu văd încotro să fi dispărut. Opresc aici în fața porții, o să plec în cercetare pe jos. Doar ce deschid portiera că își fac intrarea în mașină 2 tăuni. Chinuie-te să îi scoți afară! Reușeam să îl dau pe unul afară, intrau alți 2. Nu-i a bună. Ies eu afară și îi pândesc din exterior, mai întâi gonesc din exterior orice zburătoare din dreptul portierei și abia apoi o deschideam să iasă musafirul nepoftit din interior. Cu tactica asta am reușit să îi gonesc pe toți.

Prin noroiul ăsta nu e de trecut pe jos. Am sărit gardul și am mers pe lângă terenul cultivat. Uite din cauza cui e drumul așa înmuiat!

Utilajele alea au irigat aici și toată apa s-a scurs în drum, că doar e un deal și drumul e chiar la vale.

Începe urcușul.

Apoi drumul merge ușor spre dreapta, depărtându-se de malul Dunării, străjuit de copaci. Pe harta gps-ului meu nu există drumul ăsta la dreapta, în schimb există unul înainte. Înainte dacă mergi, iarba este cât casa.

Se vede că odată demult a fost drum pe aici, dar nu cred că a mai fost circulat de curând. Am continuat totuși pe el până când iarba a devenit mai mare decât mine și se terminase drumul chiar și pe harta gpsului meu.

Cred că ar fi cazul să mă întorc la mașină. O să declar această misiune eșuată.

Din loc în loc mai trag cu ochiul spre dreapta poate se face vreo coborâre spre Dunăre, dar nimic.

La coborâre

pot observa malul Dunării pe lângă care am trecut cu mașina.

Putem identifica și unde ies cele 2 "ferestre" observate pe parcurs. Oare de acolo să se poată arvuni un barcagiu? O să încercăm. La întoarcere opresc la prima "fereastră".

Ies la un ponton. Aici stăteau la o șuetă mai mulți oameni. Mă așez pe mal în dreptul lor ostentativ, în speranța că mă vor băga în seamă. Până la urmă mă întreabă unul din ei de sănătate. Comunicarea este foarte dificilă, căci distanta este mărișoară, iar pe partea mea curge zgomotos o cascadă. Am reușit să îl lămuresc ce vreau. Îl sună pe barcagiu, cică e pe poziție, doar să mergem pe drum până la capăt. Dar pe unde vine capătul ăsta? Că am fost încolo și pe lângă faptul că se cam strică drumul nu pare să ducă spre malul Dunării. Omul tot insista: "Mergeți pe drum până la capăt!" Expresia asta îmi scoate peri albi. Pot trece fără probleme prin noroiul ăla? Câți kilometri mai sunt până la capăt? Mi-a mai zis încă o dată: "Pe drumul ăsta până la capăt!" și apoi s-a întors la citit cu prietenii lui. Dacă m-aș mai duce încolo, aș face-o pe jos și ar fi util cam ce distanță este ca să îmi fac un calcul cât timp ne-ar lua, căci azi mai avem și alte planuri. Nu trebuie să întârziem prea tare la Constanța, că nu ne mai primește Elena la majoratul ei. Abandonăm misiunea cu totul. Poate o să mai încercăm o dată luni pe drumul de întoarcere.

Luni nu ne-am îndurat să plecăm mai devreme,

astfel că timp de mers pe jos pe drumul ăla până la capăt nu ne-a rămas. Iar de mers cu mașina parcă n-aș mai încerca. Timp de plimbare am mai avea totuși. Să trecem la planul de rezervă! Am mai aflat de o nouă atracție în zonă. Ea o fi veche, însă abia acum am ajuns să aflu despre ea. Este vorba de Canaraua Fetii.

Despre Canaraua Fetii am aflat de pe digi24, unde am ajuns căutând trasee de drumeție în Dobrogea. Apoi m-am apucat să caut intensiv mai multe detalii despre această locație. Informațiile de localizare păreau oarecum contradictorii. Surse diferite plasau Canaraua Fetii în locații diferite. Cea mai clară poziționare era cea de pe google maps, însă erau multe surse (Poveștile Mării Negre, Formula As) care o trimiteau undeva spre Negru Vodă. Localități cheie pentru această poziționare am găsit a fi Dumbrăveni, Furnica, Olteni, Cerchezu, iar Valea Ceairului fiind elementul de legătură. 

România natura găsește o a 3-a localizare pentru Canaraua Fetei (da, de data asta e a Fetei și nu a Fetii), undeva între Petroșani și Fântâna Mare, localități situate la sud de Deleni și ceva mai la nord de poziționarea anterioară. Această localizare mi-a părut mult mai clar explicată, dându-mi impresia că m-aș descurca binișor și în teren să o identific.

Până la urmă am găsit un articol care îmi confirma bănuiala, că există mai multe canarale.

Deci Canaraua Fetii de la Olteni ar fi de fapt Peștera cu Sarcofage; acum mi-ar mai trebui o sursă să îmi confirme această nouă informație aflată, cu toate că mie îmi e suficient pentru explorarea curentă. Ne vom îndrepta spre cea prezentă pe google maps.

Venind dinspre Constanța, trecem de Băneasa și la vreo 4,5 km de ieșirea din localitate găsim indicatorul spre Mănăstirea Sf. Gherman și spre Canaraua Fetii.

Facem stânga pe un drum plin de denivelări, însă practicabil cu orice mașină. Pe aici fazanii sunt la ei acasă.

Trecem pe lângă o carieră.

După vreo 3 km - 3,5 km ne apar pe partea stângă niște formațiuni stâncoase.

Acestea seamănă cu ce văzusem în poze. Aici trebuie să fie Rezervația Canaraua Fetii.

Panoul ne confirmă acest lucru.

Continuăm pe același drum și după câteva sute de metri de mers prin pădure,

observăm pe partea dreaptă mai multe mașini oprite. Spre stânga drumul urcă spre Mănăstirea Sf. Gherman, care se poate observa chiar de aici.

Tot pe partea dreaptă, pe lângă mașini, observ un indicator mic pe care scrie ceva. Bănuiesc că este ceea ce căutăm. Oamenii erau veniți de fapt pentru picnic, însă indicatorul ne îndrumă "spre Peștera Sihaștrilor".

Nu mai încape îndoială că suntem pe drumul cel bun.

Ne pregătim de traseu. Ne așteptam să avem mai mult de mers, însă după 5 minute eram în fața intrării în peșteră.

Intrăm, traversăm un tunel săpat în stâncă

și ieșim pe partea cealaltă,

chiar pe marginea unei prăpăstii.

Aha, acum începe să semene cu imaginea prezentată în legendă, căci până acum nu vedeam nicio legătură. Și pentru legenda asta am găsit mai multe variante pe net, dar aici, pe un panou,

am găsit varianta oficială:

Se spune că țăranii români și-au ascuns fetele în aceste grote ca să nu fie găsite și necinstite de soldații turci. Au trăit fetele acolo mult timp, până când dușmanii le-au descoperit, iar ele au sărit atunci în prăpastie.

Tot de pe acest panou aflăm că în limba turcă "canara" înseamnă albie săpată de ape, asta ca să lămurim toate celelalte nedumeriri apărute ca urmare a citirii diverselor articole, în care găsisem că canara în limba bulgară ar însemna stâncă și s-ar potrivi mai bine decât sensul din limba turcă, unde ar însemna abator, dar nici sensul din bulgară nu prea s-ar potrivi pentru că aici e vorba de o vale stâncoasă, nu de o stâncă. Până la urmă canara există și în limba română, fiind importat sensul din bulgară.

Mergem apoi să vedem mai de aproape și Mănăstirea Sf. Gherman.

Acolo am fost puțin mai devreme.

Și-acum?! Am mai avea timp. Ce-ar fi să căutăm Castrul roman Altenum de la Oltina?! Nu îmi fac mari speranțe că îl vom găsi, dar putem încerca. Și cu fiecare încercare am putea fi mai aproape de a-l descoperi.

În wikipedia zice că acesta "se află pe coasta dealului Măciuca, la 2,5 km de localitatea Oltina", dar care o fi dealul Măciuca?! Pe carpati.org zice: "De la ultimele case din Oltina mai urmăm o vreme un drum pietruit." Am găsit și câteva variante de coordonate gps:
- din wikipedia am preluat: 44.190566, 27.695162
- din wikimapia am preluat: 44.186107, 27.685815
- dintr-un kml conținând toate castrele romane am preluat: 44.17290100047172, 27.6774900006742

Toate sursele plasează castrul în apropierea localității Oltina. Deci încolo trebuie să ne îndreptăm. Și ca prime coordonate le vom încerca pe cele din wikipedia, întrucât celelalte par a fi prea aproape de sat și nu se mai potrivește descrierea că ar fi situat pe malul Dunării.

Ajungem la capătul satului Oltina, parcăm mașina și pornim să urcăm pe dealul din partea dreaptă. Până aici s-ar potrivi, căci puțin mai în față este Dunărea.

Pe coama dealului descoperim o stână. Ciobanul este un pic nedumerit ce căutăm noi pe acolo. Eu întreb:

- Acesta este Dealul Măciuca? asta mai mult ca să ne bage în seamă și să aibă grijă de câinii săi.
El vine cu o altă întrebare:
- Dar ce căutați de fapt?
Mă dau în vânt după situațiile astea.
- Noi căutăm o cetate. Și totuși ăsta e Dealul Măciuca?
- Dealul ăsta se numește La Plantație. Și ziceați că căutați o cetate? Adică vreți să săpați în pământ după resturi de oale?
- Nu suntem arheologi să căutăm resturi ceramice, vrem doar să o vedem.
- Eh, în zonă au mai venit oameni cu hârlețul și cu măturica, dar nu chiar aici, ci tocmai pe dealul acela de dincolo de lac. Vedeți drumul acela? Acolo este o cherhana, apoi urmează o barieră, trebuie să mergeți dincolo de barieră până pe vârful dealului. Acolo au mai fost oameni cu săpături.
- Ce să zic?! Înseamnă că acolo ar trebui să mergem.

Coborâm la mașină și încercăm să ne îndreptăm spre locul cu pricina. Nu știu dacă am nimerit pe drumul care trebuie, dar am mers spre Mănăstirea Strunga.

Pare că suntem pe partea cealaltă a lacului, precum ne arătase ciobanul, căci putem observa dealul pe care urcasem.

Și totuși parcă nu seamănă. Ăsta trebuie să fie altul. Poate am urcat pe ăla micu', de lângă cel mare.

Și încolo ne-a trimis ciobanul?!

Ar trebui să coborâm până în Satu Nou,

dar este deja cam târziu și poate ar fi bine să ne îndreptăm spre casă. O să continuăm cercetările altă dată.

Iar ca de încheiere mai culegem niște flori de soc, să facem o socată. Anul ăsta am făcut socată cât am făcut în toți anii anteriori însumat.

Etichete:
dobrogea
Comentarii