Museum of Senses

După vizita la Casa Experimentelor am rămas profund impresionat și m-am apucat să scotocesc pe net una - alta despre experimentele încercate acolo. Când am ajuns la "patul fachirului" am descoperit că mai există un loc unde îl poți testa, la Museum of Senses. Dacă au patul fachirului, sigur mai au și alte lucruri interesante, poate chiar altele decât la Casa Experimentelor. Trebuie să mergem să vedem!

Weekend-ul imediat următor nu se putea, căci aveam programată o vizită la Constanța. Nu-i nimic, l-am notat, om găsi noi alt moment în care să îi facem o vizită. Cornelia, auzind propunerea mea, îmi zice: "Dar există Museum of Senses" și la Constanța. Pe bune!? Păi mergem acolo. Caut pe pagina lor oficială, nu găsesc că ar avea o adresă și la Constanța, dar au pagină de facebook și o găsim și pe google maps. Cine știe de ce nu o fi trecută adresa și pe pagina oficială!? Nu ne batem prea mult capul.

Ajungem la Constanța. Primul lucru cu care ne trezim în cap sâmbătă dimineața este Museum of Senses. Ne îndreptăm spre Vivo Mall. Ne învârtim puțin prin mall, găsim un punct de informare. Întrebăm.
- Puteți să îmi spuneți vă rog, unde găsim Museum of Senses?
- Museum of Senses nu mai este aici. S-a mutat!
Am făcut o mică pauză, căci rămăsesem puțin blocat. Nu mă așteptam la un asemenea răspuns. Se stricase toată schema logică pe care o aveam în cap. Bun, ne adaptăm, trebuie să continuăm fără schemă. Nu mai e aici, asta e, mergem acolo unde s-o fi mutat. Dar unde este noua locație? Tot domnișoara de aici cred că este cea mai în măsură să ne dea răspunsul.
- Dar unde s-a mutat?
- S-a mutat la București!
Iar m-a încuiat. Mă gândeam că îmi dă noua adresă din Constanța și acum mă pregăteam să o localizez pe google maps. Hai că ne-a dat toate planurile peste cap.
- Dar s-a mutat de vreun an de zile, continuă ea.
- Mda, mulțumim.

Rămâne tot în București să îl vizităm, dar altă dată, căci astăzi nu avem cum.

Se face weekend-ul următor. Bineînțeles că ne uităm mai întâi pe prognoza meteo de la munte. Sâmbătă plouă, așa că ne căutăm de treabă pe lângă casă. Revenim la ideea unei vizite la muzeul simțurilor. Sună bine. Să mergem! Pe site-ul lor scrie că au program de la 10 dimineața până la 10 seara. Avem de unde alege un interval orar de vizită. Mă uit pe google să văd cum e cu aglomerația pe ore, ca să evităm totuși orele de vârf. Nu ne-a folosit la nimic informația asta, pentru că tot pe la 12 jumate ajungem în Mall Afi Cotroceni, adică exact în oră de vârf. Aici constatăm că programul a începelut la ora 11. N-ar fi rău dacă ar actualiza și pe site.

Suntem nerăbdători. Intrarea o facem printr-un labirint de oglinzi.

Cu greu ieșim de aici, după ce ne lovim cu nasul de sticlă în multiple rânduri.

Lui Răzvan i-a plăcut într-atât de tare încât nu-i venea să iasă. Ar mai fi vrut să se continue.

Păstrând luminozitatea la un nivel scăzut, trecem printr-o pădurice. Undeva în lateral se aude curgând apa. Este un robinet. Dar este ceva ciudat la robinetul ăsta.

De unde vine apa, căci robinetul pare suspendat!?

Mai bine să păstrăm aura de mister și să nu căutăm prea mult explicații.

Uite ce de globuri cu plasmă!

Ah, ce rău îmi pare că globul nostru,

cumpărat de la Casa Experimentelor, s-a cam lenevit și nu mai vrea să producă așa multe raze luminoase.

Pe peretele din dreapta avem 3 proiectoare colorate: unul roșu, unul galben, altul albastru. Pe partea stângă avem un perete alb pe care ar trebui să vedem lumina colorată provenită de la cele 3 proiectoare. Peretele este într-adevăr luminat, însă nu se vede niciunde vreo culoare.

Iar dacă ne interpunem între peretele și proiectoare o să colorăm peretele cu umbrele noastre.

În zona următoare descoperim o oglindă care ne cam subțiază.

O cameră cam obscură ne înfioară puțin. Avem agățat de tavan un vampir. Mi-e un pic teamă să mă apropii de el, că cine știe ce surpriză îmi face. Mai e și o bancă agățată de tavan. Ducem lipsa unor instrucțiuni de folosire a recuzitei. Mă apropii de peretele din fundal, pun mâna pe el sperând la o schimbare a direcției de gravitație. Dar nu, este clar că banca este prinsă în șuruburi de tavan, deci nu e o iluzie de gravitație. Atunci?! Hai să mergem mai departe că nu e nimic interesant aici. Ia stai un pic! Toată camera este proiectată ca și cum ar fi pe dos, până și desenele de pe pereți sunt invers. Doar noi suntem cu picioarele pe pământ. Ce-ar fi dacă am întoarce imaginea după ce o pozăm!? Cornelia se uită nedumerită la mine. Hai fă-mi o poză! Acum deschide poza și întoarce telefonul, ca să privești poza invers! Acum doar eu par cu capul în jos într-un peisaj normal.

Vrei și tu să dansezi cu un vampir?

Să trecem prin turbion! La prima vedere nu e cine știe ce. Se rotește o imagine cu stele proiectate pe un perete tubular în jurul unui podeț pe care urmează să te deplasezi.

Însă odată ce-am pășit pe pod în interior, am început parcă să simt că mă trage ceva în lateral. Nu, nu e niciun curent, este doar o iluzie.

Camera asta ce-o fi vrând de la noi? Ea pare în regulă la prima vedere, dar îmi dă impresia că urc pentru a ajunge în capătul ei. Mă chinui să stau drept și nu prea reușesc. Ce ar trebui să obținem aici. Am ratat prezentarea de la intrare.

Deci așa ne păcălea Michael Jackson când se înclina în mod exagerat în față, de parcă ar fi avut tălpile lipite de podea. Ia să încercăm și noi!

O altă cameră în care nu știu ce ar trebui să observăm. Toată camera este învelită într-un decor caroiat. Un colț este mai sus și altul mai jos. Un gopro ne urmărește îndeaproape orice mișcare. Ah, și rezultatul este afișat pe un monitor.

Voi observați ce observ și eu? Noi am intrat la apă, în timp ce mami a devenit uriaș. Mai încercăm și alte scenarii.

Facem schimb?

Mami, treci și tu la colț!

Asta îmi aduce aminte de Twin Peaks.

Hai tati, scoți banii ăia odată?

O salată de fructe?

Ce-o mai fi și cu asta? Mami găsește drumul să intre în farfurie.

Dar tot nu văd ce e așa spectaculos. Hai să mai încercăm o șmecherie.

Nu prea pare asta să fie ideea. Dar care-o fi?!

Abia acasă aveam să observ această perspectivă...

Puiul nostru a prins aripi.

Am descoperit și patul fachirului.

Aici limita este ceva mai sus, la 125 kg, dar și cuiele sunt mai boante.

Caleidoscopul este partea care i-a plăcut cel mai mult Corneliei.

Lângă acesta este o oglindă cam franjurată: o dungă eu, o dungă Cornelia, de pe partea cealaltă.

Mi-ar fi frică să mă așez pe acest scaun.

Urmează o porțiune unde ar fi trebuit să intre simțul mirosului în acțiune.

Având în vedere perioada asta, nu cred că e indicat să testăm mirosurile pe aici, mai bine ne păstrăm masca pe față. Chiar este și un afiș unde ne zice că aceste exponate nu pot fi folosite momentan. Afișele de genul ăsta sunt predestinate a rămâne în general necitite. Câțiva vizitatori se apucaseră să încerce mirosurile.

Și cam asta e tot. Mă așteptam să fie mai mare, să ne arate mai multe păcăleli ale simțurilor. Însă pot spune că cele văzute mi-au plăcut. Nu știu însă cât de des aș reveni. Ah, și lipsa instrucțiunilor ne-a cam dat de furcă. Eu m-am uitat pe câteva poze înainte de a veni aici în vizită și aveam o idee despre ce iluzii ar trebui să caut, dar pentru cineva neinițiat nu cred că ar fi chiar simplu să descopere. Nici noi nu cred că le-am descoperit pe toate.

La final mai facem un tur prin labirintul de oglinzi.

Și mai testăm încă de mai multe ori patul fachirului, ca să fie de 7 ori.

Una peste alta nu ne pare rău că am venit aici. A fost o oră foarte distractiv petrecută.

Comentarii