Prima ieșire a lui Răzvan la munte: Cascada Bâlea

Ce ne-am zis noi?! Hai să facem botezul mai repede ca să mai prindem și noi niște ieșiri la munte anul ăsta. 25 iulie era prima sâmbătă posibilă, că până atunci nu ar fi avut 40 de zile împlinite. Următorul weekend deja intram în post. După asta am mai fi putut să programăm botezul abia pe 15 august. Unele voci ne-au sugerat să îl facem pe 15 august, că deabia mai crește și bebe puțin. Hm! Dar de ce trebuie bebe să fie mai mare la botez? Doar ca să împingem și mai încolo restricția impusă de biserică?! Am vizitat câteva locații posibile unde să petrecem într-un cadru restrâns, alături de familie și câțiva prieteni, după ceremonia religioasă. Am ales una liberă pentru data respectivă. Am făcut rezervare și la biserică și gata, se cheamă că am pus angrenajul în mișcare. Acum o să putem pleca la munte cu bebe pe 1 august. Dar să vedem de unde a pornit totul.
La nașterea lui bebe am primit de la o prietenă "Cartea bebelușului" și când am ajuns acasă ne-am apucat să completăm: primul vizitator la maternitate, primul vizitator acasă și altele asemenea. Ne-am oprit la prima ieșire la munte și aici am rămas blocați. Am mai răsfoit câteva pagini și ne-am dat seama că urmatoarele sunt și mai "grele", c-or fi grele că n-or fi, bebe știe, dar sigur mai aveam de așteptat până să meargă în picioare și până să scoată primul cuvânt. Aparent evenimentele sunt bine ordonate în carte. Așa că ar trebui să-i dăm ascultare și să planificăm prima ieșire la munte.
Nu mai știu exact cum s-au învârtit lucrurile, dar într-una din serile petrecute cu nanul și nana s-a înfiripat ideea de a merge în weekend-ul cu 1 august la Aref, la părinții Cristinei, aka nana. S-au mai făcut niște împletiri și a rezultat că sâmbătă pe zi să mergem pe un traseu, iar seara să facem o cină în stil Beaufort, în cinstea lui Dennis, prietenul american al Cristinei, chiar de ziua lui. S-au făcut repede rezervările la pensiune și s-au trimis invitațiile, că de altfel până pe 25 iulie nu am avut timp să planificăm nimic din motive obiective.
De luni însă am început să ne concentrăm pe ieșirea la munte. Am început ușor, ușor să căutăm răspunsuri la următoarele întrebări: Pe ce traseu mergem? Care, când și ce rețete preparăm? Când facem cumpărăturile? și Când plecăm?
Hai să vedem prima întrebare. Ce trasee mai scurte și mai ușurele găsim noi prin Făgăraș? Am început să enumerăm cateva ținte la care s-ar putea ajunge destul de repede: Lacul Capra, Vârful Capra, Vârful Paltinu, Vârful Vânătarea lui Buteanu, Cascada Bâlea. Dintre toate acestea a fost aleasă Cascada Bâlea. Nu mai fusesem niciodată pe acest traseu. A fost ales pentru că s-ar zice că ar trebui să facem 1 oră dus - întors. Eh, noi nu ne propunem sa facem 1 oră dus - întors, dar am gândit că ne ajung 2 ore.
Apoi ne-am împărțit ce rețetă face fiecare. Ne-am hotărât că mergem la cumpărături joi seara și vineri seara plecăm spre Aref. De aici nu au mai intervenit schimbări în program. Am aflat că pot veni și finii noștri: Mihai și Gina cu finuța Gabriela și ne-am bucurat foarte tare.
Joi, ziua de cumpărături, mi s-a părut o zi foarte sufocantă. Pe lângă faptul că temperatura ajunsese la 41 grade, seara la ora 8 jumate, am mai și avut un pic de alergat prin oraș. Lasă că fugim noi la munte sa ne înghețe nasul! Numai gândul ăsta mă mai înviora puțin și îmi mai dădea câte un impuls ca să pot bifa tot ce aveam pe listă.
Vineri am fost toată ziua numai un zâmbet. Iar drumul până la Aref a fost foarte ok. Am ieșit din București mai repede decât altă dată, iar bebe a dormit tot drumul. Bine că a avut mami grijă să îi pună burta la cale. Numai bine timpul dintre mese l-am folosit pentru drumul cu mașina. Pe timpul zilei în București nu au mai fost temperaturi așa mari ca în ziua anterioară. Chiar nici nu a mai fost nevoie de aer condiționat acasă. Mai, mai să îmi pară rău că plecăm din București tocmai când sunt temperaturi suportabile. Vorba vine... Am plecat din București de la vreo 32 de grade și am ajuns în Aref la vreo 25 de grade. Iar mai târziu în noapte nu am mai putut sta afară în tricou, am simțit nevoia polarului.
După ce am prins șpilul cum trebuie să facem la drum mai lung, la fel am făcut și sâmbătă. Am alimentat bebele înainte de plecare ca să fie liniștit pe drum și să doarmă până la Bâlea Cascadă, un drum de 2 ore. Cât am urcat Transfăgărășanul, am urmărit cum scădea temperatura, până sus, unde înainte de a intra în tunel, erau vreo 14 grade. Acum ne așteptam ca la ieșire, pe partea cealaltă să fie vreo 7 grade, că așa s-a întâmplat cu altă ocazie când am venit pe aici. Dar nu a fost chiar așa mare diferența, n-au scăzut decât vreo 2 grade. Coborând apoi spre Bâlea Cascadă a început să crească din nou temperatura. Dar nu foarte mult, am ajuns din nou la 14 grade. Ajunși la Cabana Bâlea Cascadă, am "alimentat" din nou și deabia apoi ne-am încumetat să plecăm la drum. Am instalat SSC-ul în față și am așezat bebele echipat bine în marsupiu. Am prins și pelerina de ploaie peste port-bebe, nu neapărat pentru iminența ploii, ci pe post de wind-stopper. Răzvănel s-a băgat rapid la nani și am plecat pe traseu.


Uite, pe indicator zice că în jumătate de oră ajungem la cascadă.

Ceilalți au luat-o înainte cât timp noi am stat să dăm de papa la bebe. Dar în vreun sfert de oră i-am ajuns din urmă.

Bun, să înțeleg că, dacă până aici am făcut 15 minute, înseamnă că am ajuns la mijlocul drumului?! Am fi vrut noi. Am zis noi să alegem un traseu ușurel, dar parcă nu îmi venea să cred că o să ajungem așa repede. Și apoi, să nu uităm că suntem în Făgăraș, unde timpii traseelor par a fi estimați cu mersul salvamontiștilor. Ne-a liniștit repede Anduța sau Cristina, nu mai știu sigur cine a venit cu actualitățile, că au aflat de la o persoană ca ultimii 100 de metri o să fie un urcuș abrupt. Ahaa. Ar fi fost mult prea ușor altfel. Traseul era plin de turiști, care mai de care mai echipați de munte, cu opinci, șlapi sau săndăluțe. Nu ne încadrăm deloc în peisaj cu ghetuțele noastre de munte, cu tricourile și pantalonii de drumeție. Să fi fost mai bine dacă ne echipam și noi așa?! Neah! Lasă, mai bine să mergem noi pe șosea cu echipamentul ăsta decât să ajungem să ne cațărăm pe stânci sau să ne prindă ploaia în șlapi. Vremea era închisă, nu se vedea albastrul cerului prin nori, iar norii stăteau destul de jos încât mi-era cam teamă că nu o să vedem cascada din cauza lor. Mai simțeam din când în când câte 2-3 stropi pe nas; ar spune cineva, pai da, pentru că îl am prea mare. Tot încercam să îmi imaginez cum ar trebui să îmbrac eu pelerina de ploaie în conformația de față, dacă vremea chiar ar cere-o. Să dau jos port-bebe-ul, să pun pelerina de poaie și apoi să pun port-bebe-ul la loc? Hm, parcă e un pic ciudat, păi și în timpul ăsta nu îl plouă pe bebe?! Apoi apa care se scurge pe pelerină ajunge direct pe burtica lui bebe. Daca îmbrac pelerina de ploaie peste port-bebe cu totul nu îmi dau seama daca îl mai pot avea în vizor pe bebe.
Dar să ne vedem totuși de plimbare că nu e cazul de pelerină de ploaie pentru mine. Am ajuns din urmă pe cei mai harnici din gașcă, adică pe Mihai, Gina si Găbița. Între timp Găbița obosise si o purta tati ei în marsupiu. Uite ca a fost util și Boba Air. Nu am mai mers mult și Găbița a zis că nu mai vrea la tati în spate. Se pare că se cam încinsese acolo.

Dar după câteva minute o văd din nou în marsupiu, doar că de data asta la John în spate. Și uite-așa s-a plimbat Gabi din brațe în brațe pe la toată lumea.
Gata, s-a terminat și porțiunea de traseu lejer, am ajuns și la suta aia de metri despre care auzisem că este un urcuș mai serios. Păi doar nu o să ne oprim aici.

Acum problema mai mare este ca port-bebe-ul îmi obturează raza vizuală și nu văd conformația terenului în imediata apropiere. Mergem mai departe și dacă o să devină la un moment dat prea urât, ne întoarcem. Însă nu am simțit nicăieri pe drum că poate ar fi mai bine să ne întoarcem. Acum poteca era adesea foarte îngustă, iar gradul de încărcare a traseului cu turiști era destul de mare. Și parcă simțeam mai tot timpul privirile celorlalți participanți la trafic ațintite asupra noastră. Cine știe ce-or gândi?! Pe unii dintre ei îi auzeam comentând destul de tare, dar mai departe de mine. Dar în cea mai mare parte am observat că lumea se oprea pentru a-mi acorda prioritate. Nu am mai simțit acest lucru până acum.
Fiind primul din coloană, comentariile veneau de obicei în urmă, unde ziceau diverse fără să realizeze că ar putea fi auziți de ceilalți din gașcă, care veneau din urmă. Si uite-așa niște babe: "Nici el nu-și poate ține bine echilibrul și-l târâie pe copilul ăla în brațe". Sau alții "Și ăsta! Pentru ce-o fi chinuind copilul ăla?! Ce vede el acolo sus? Nici ochi n-are." La ăștia din urmă Cornelia nu s-a putut abține și le-a tăiat-o: "Pentru plăcerea părinților."

Și uite-așa dintr-una într-alta am ajuns la cascadă. Wow! Ia uite ce-am ratat noi până acum. Daca am fi știut... am fi venit demult pe-aici.


Aici a venit rândul lui Marius să intre în centrul atenției. Cornelia cu aparatul foto în mână se chinuia să prindă gazela în cadru. Dificilă treabă când e vorba de o gazela ca Marius. Și uite-așa sărea gazela din piatră în piatră până când a dispărut cu totul din peisaj. Unde e Marius?! Cred că una din pietre a cedat presiunii și a intrat la apă cu tot cu Pui. Toată lumea era speriată ca s-a lovit Marius la cap, la care Cristina: "Aoleu, îl duce apa la vale!". Dar Pui se ridică de parcă n-ar fi pățit nimic.

Am făcut câteva poze pe perechi.

Și o poză de grup.

Acum să vedem la vale cum o fi, că la deal nu a pus prea mari dificultăți. Răzvănel s-a trezit puțin, că doar a dormit pe tot traseul, și probabil o fi amorțit și el. Acum s-a întins puțin, s-a întors pe partea cealaltă și a continuat de unde rămăsese. L-am lăsat pe Cătălin, nașul Cristinei, să o ia în față să ne ajute cu câte o priză mână-n-mână din când în când. Și așa am trecut numaidecât porțiunea mai dificilă.

De aici și-a recuperat și Cătălin soția, care a luat o decizie înțeleaptă să nu mai urce ultima bucată de traseu. Bine a făcut, că nu e deloc un traseu pentru femei însărcinate.
Până să ajungem înapoi la mașină am mai întâlnit un cuplu care ieșiseră pe traseu cu bebele de vreo 6 luni și îl purtau tot într-un SSC, cred că tot de la Boba că mi s-a părut foarte cunoscut modelul înflorat. Ei nu urcaseră până sus la cascadă și ne-au întrebat curioși dacă noi am ajuns până acolo și cum e traseul, dacă au fost probleme. Teama lor era să nu torsioneze bebele la cățărare pe stânci. Au tras, la final, concluzia că ar putea și ei urca data viitoare. Păreau a fi și ei niște oameni plimbăreți pe munte. Am ajuns la mașină și am schimbat repede bebele de costumația fleașcă din cauza lui tati. Când am plecat la deal nu am văzut cascada din cauza norilor, însă la întoarcere am prins-o în poză și de la depărtare.

Am gonit gașca spre pensiune că nu avea sens să îi ținem pe loc cât dăm noi de papa la bebe. La întoarcere am mai oprit să facem o poză de pe Transfăgărășan la Cascada Bâlea.

Am ajuns din nou la Bâlea Lac și când am trecut tunelul, pe partea argeșeană am intrat direct în nori și am stat în nori până când am coborât la nivelul Lacului Vidraru. A fost destul de aglomerat pe drum, dar tot 2 ore am făcut până la pensiune. Acum trebuie să ne apucăm de prepararea cinei în stil Beaufort.
Putem spune că personajul principal al acestei zile a fost Marius. Pe lângă faptul ca și-a luat botezul în Cascada Bâlea, ca urmare naș-su Cătălin i-a schimbat formula de apelare în domnul Bâlea, a primit și de la Găbița o etichetă: "Bibi titi coco!". Anduța ne-a tradus: Marius conduce ca un pui.

Detalii
Data excursiei
1 august 2015
Etichete:
muntii fagaras
bebe la munte
Comentarii