Spre Vârful Omu pe-un traseu familial și-n același timp familiar

Ce mi-au auzit mie urechile!? Că ai mei au ieșit la munte! Și nu oriunde, ci la Canionul 7 Scări. Eu nu aș fi avut curajul să îi invit acolo sau poate au reamenajat traseul între timp, de când am fost noi ultima oară pe acolo. Văzând pozele lor din teren parcă îmi părea un pic rău că nu am fost și eu prezent. Ce-ar fi să îi invit și eu la munte!? Dar unde să mergem, să nu fie foarte dificil traseul, ca să îi antrenăm și pe ei la drum? Se anunță un weekend cu o vreme superbă. Păi când văd prognoze din astea mă gândesc numai la creste. Oare Bucegi ar fi o idee bună? Să mergem cu mașinile până la Piatra Arsă și de acolo pe jos până la Babele! Hai că nu e greu. În comparație cu 7 Scări, îmi pare o plimbare în parc.

Păi și pe Mihaela o lăsăm acasă? Acum când a prins gustul ieșirilor la munte... Nicidecum! Dar plimbarea până la Babele este prea puțin pentru ea. Apoi ea nu a ajuns niciodată la Omu. Păi dacă și-a făcut încălzirea cu Păpușa lui Iezer, până la Vârful Omu, de la Piatra Arsă, nu va avea probleme. Cred că este momentul oportun să depășească bariera de 2500 m. O luăm și noi treptat, să nu o speriem prea tare, ca apoi să nu mai meargă niciodată cu noi. Pentru primele noastre trasee nu cred că am procedat bine când am început plimbările pe creste cu Vârful Negoiu. Am avut noroc, că am fi putut păți ca alții care au început cu Moldoveanu și după ce au văzut Spintecătura dintre Viștea și Moldoveanu, au zis că nu mai vor să vadă munte în viața lor.

Toată lumea a răspuns afirmativ invitației. Acum trebuie să aleg și o cazare unde să ne simțim foarte bine. La nea Traian este locul perfect.

 

Sigur o să le placă la toți, chiar dacă este mai departe de Cabana Piatra Arsă. Pentru asta ne-ar fi trebuit o cazare la Sinaia, însă din câte cazări am testat la Sinaia și în Bușteni, nu am rămas de niciuna legat sufletește, ca să revin. Așa că vom înnopta la Râșnov.

Vineri seara dăm adunarea în Râșnov. Sâmbătă dimineața vom porni cu mașinile spre Cabana Piatra Arsă. Răzvan va rămâne cu mămăița pe lângă cazare. Ai mei stau încă în dubii dacă să urce cu noi. Au timp să se gândească până dimineață, noaptea e un sfetnic bun.

Dimineață erau hotărâți să ne însoțească. Așa că plecăm cu 2 mașini spre Cabana Piatra Arsă. Plecarea am dat-o foarte devreme din cel puțin 2 motive: primul să nu ne aglomerăm pe la Bușteni

și al doilea să găsim locuri bune de parcare la Piatra Arsă, pentru a nu fi nevoiți să parcă la sute de metri distanță. Ar mai fi și un al treilea, nu chiar de neglijat, voiam să parcurgem drumul până la Vârful Omu și înapoi, lucru care necesita ceva timp. Planificarea s-a dovedit a fi bună și ne-am și tinut de ea. La 6:30 eram deja în mașini, iar la 7:30 eram sus la Piatra Arsă.

Pregătiți de traseu!

Avem puțin de mers în linie dreaptă ca să ne obișnuim cu drumul.

Am ajuns la prima bifurcație.

Traseul continuă în față, dar urcă brusc în sus, în timp ce drumul montan merge lin spre dreapta, urmând a se întâlni cu poteca, puțin mai sus, după o serpentină mai largă. Ce facem? Mergem cu toți pe drum? Mihaela e pregătită pentru scurtătură.

Atunci mergem noi 3 pe scurtătură, îi îndrumăm pe ai mei să meargă pe drumul de mașină și îi așteptăm la următoarea intersecție cu drumul.

Ajunși acolo ne punem pe așteptat. Și așteptăm! Și așteptăm! Ar fi trebuit să fi ajuns demult. Semnal la telefon nu au. Mă duc pe drum, pe unde ar fi trebuit să vină. Am ajuns la curbă. De aici se vedea în jos tot drumul până la locul în care ne despărțisem. Nu erau niciunde. Aici se despărțea de drum o potecă firavă. Doar nu or fi luat-o pe aici!? Prin altă parte nu ar fi avut pe unde să dispară. Urmez și eu puțin acest traseu și parcă văd în depărtare 2 siluete ce păreau a fi ai mei, se potrivea și culoarea îmbrăcămintei. Se pare că nu erau singuri pe această cale, dar ei erau cap de coloană. Îi mai urmaseră vreo 2-3 cupluri. Ai mei au devenit deschizători de drumuri! Mă uit pe hartă să văd dacă vor ajunge unde trebuie și pe acolo. Se pare că da. Probabil le va lua ceva mai mult, dar ne vom întâlni la Cabana Babele.

Mă întorc unde le lăsasem pe fete, să ne continuăm drumul spre Babele. Ajungem sus pe coamă. De aici puteam privi în vale spre poteca pe care ar trebui să îi vedem pe ai mei. Cred că sunt pe acolo. Reușim până la urmă să vorbim la telefon. Îi poziționez, urmăresc cu privirea șirul de oameni ce se deplasa înaintea lor și le dau câteva indicații. Trebuie să meargă cu fluxul de oameni până la o bifurcație, apoi trebuie să îi părăsească și să urmeze poteca la stânga. Apoi tot înainte și vor ajunge la Cabana Babele. De aici, de sus, era simplu să dai indicații, nu știu cum o fi de acolo, din teren. I-am mai urmărit puțin cu privirea până i-am văzut pe marcajul care trebuie, apoi ne-am văzut și noi de drum, căci nu eram încă ajunși, mai aveam și noi ceva de mers.

Am ajuns la Babele.

Ne poziționăm pe locul unde îl găseam tot timpul pe frumosul Saint Bernard. Dar unde-o fi!?

Cât mai stăm pe aici răzgâiați la peisaj, apar și ai mei. Ne ne observaseră, căci nu se așteptau să îi mai fi așteptat. Așa că admirau, mai făceau poze, ca și cum ar fi fost singurei, nicidecum nu se uitau după semnele noastre disperate, poate - poate ne-or observa și pe noi.

Babele

Sfinxul

Și-acum să ne hotărâm care mergem în continuare spre Cabana Omu. Traseul ăsta nu mi s-a părut niciodată solicitant, dar 2 ore și jumătate ar putea să sperie pe unii dintre noi. Ai mei vor mai rămâne pe aici, la relaxare, apoi se vor întoarce. Noi 2, împreună cu Mihaela vom continua să facem traseul ce ni l-am propus.

Hai că merge ușor.

Am urcat repejor până să vedem de la distanță Cabana Omu.

Colții Morarului.

Platforma asta îmi pare că aduce puțin cu Preikestolen din Norvegia, că tot am studiat eu ce se poate vizita pe acolo.

Mecetul turcesc.

Încă puțin de urcat

și ajungem la Vârful Omu.

Hm, pare-se că se poate ajunge aici și cu mașina.

Dacă vrei să te legeni în hamac la Cabana Omu, se poate.

Am avut tendința la un moment dat, când se eliberase și a stat liber câteva minute, să mă duc să îl testez. M-a înfrânat gândul că ar putea fi hamacul propriu și personal al tinerilor respectivi. Bănuiesc că și-au adus hamacul de acasă, căci la plecare l-au strâns și au plecat cu el.

Pauză de masă.

Pornim pe direcția înapoi. Dar mai întâi trecem pe la Bucura Dumbravă sau Vârful Ocolit.

Așa că Mihaela ai atins astăzi 2 vârfuri de peste 2500 m: Vârful Omu cu 2505

și Vârful Bucura Dumbravă cu 2503 m.

La întrebarea care traseu a fost mai greu dintre Vârful Păpușa din Iezer și Vârful Omu, am fost surprins să aflu răspunsul Mihaelei: Vârful Omu. Cred că aici așteptările au fost un pic influențate de noi, când i-am zis că va fi un traseu floare la ureche și-atunci a venit pregătită moral pentru o plimbare în parc. Doar că e un parc mai mare.

Nu știu când ne vom organiza mai bine să ajungem pe drumul de întoarcere și pe la Coștila.

Acum nu mai e timp.

Ajungem înapoi la Telecabina Babele.

Și repede la mașină.

Acum o să ne grăbim în ritmul aglomerației de pe Valea Prahovei să ajungem la grătar la Râșnov.

A doua zi relaxare! Dar relaxare activă. Ne urnim mult mai târziu de la cazare, pe la 11, în direcția Prăpăstiile Zărneștilor. La ora 12, când am ajuns noi, e cam greu să găsești niște locuri de parcare, aproape de intrarea în chei, cu atât mai puțin. Dar nu fug de mersul pe jos, mai ales că azi nu avem distanțe lungi pentru picior.

Și-acum fiecare spre casa lui! Să vedem ce-om face weekend-ul viitor!

Etichete:
muntii bucegi
varfuri 2500
Comentarii