Weekend de mai în Făgăraș: Vârful Lespezi și Masivul Ghițu

În luna ianuarie, când am făcut planificarea concediilor pe anul 2014, am făcut și o listă de obiective de weekend. Printre acestea se număra și Vârful Lespezi, dar nu mi-ar fi trecut prin cap că dintr-un total de 5 obiective propuse de weekend pentru toată vara se vor fi bifat 2 încă din luna mai. Cred că cineva și-a propus să le bifeze rapid pe toate din listă pentru a face loc la altele. Chiar nu imi pare rău deloc, deja m-am apucat să scotocesc după alte idei de excursii de weekend ca să fie în listă cât mai multe variante, să avem de unde alege.

Nu am mai urcat niciodată până acum primăvara pe un vârf așa înalt. Dar pentru că o avem în gașcă pe Cristina, și ea are "pile" la salvamont, tot mai primim sugestii ce trasee putem face în această perioadă și unde să nu ne avântăm. De prin zona Făgăraș, ne-a propus mai întâi un traseu accesibil în această perioadă și care merită făcut: Vârful Ghițu. De Vârful Ghițu nu mai auzisem, am căutat repede pe net și i-am aflat altitudinea, 1622 m. Pentru că e primăvară și pe sus încă e zăpadă nu strâmb din nas la nicio propunere de genul ăsta, plimbare să fie. Dar probabil nici foarte entuziaști nu ne-am arătat, așa că a mai venit o propunere: Vârful Lespezi. Eram un pic nedumerit, este vorba chiar de Vârful Lespezi, cel de 2522 m ?! Mă gândeam că la acea altitudine trebuie să fie încă zăpadă, și noi nu avem nici echipament, nici pregătire să mergem pe astfel de trasee, pe timp de iarnă. Dar imediat am primit confirmarea informației și din altă sursă, că traseul este accesibil, doar pe alocuri mai este zăpadă, dar nu creează dificultăți. În această situație, am zis să mergem, mai trebuia doar să așteptăm un weekend cu vreme bună. Așa că am stat zilnic cu ochii pe prognoză. De prognoza pentru weekend-ul 17-18 mai nu am fost mulțumiți, așa că am amânat ieșirea. Prognoza pentru weekend-ul 24-25 mai arăta mai bine. Însă pe măsură ce ne apropiam de weekend parcă se strica mai tare prognoza. Vineri la vederea prognozei,

și la sugestia lui Daniel am încercat să facem reconfigurare traseu, dar era un pic cam târziu, la pensiune deja erau pregătite lucrurile special pentru noi, așa că nu mai aveam cale de întoarcere. Am zis să luăm la noi și niște boardgame-uri pentru situația în care vom fi blocați în casă, să avem cu ce ne umple timpul, și vineri seara am luat drumul spre Aref.

Ca să nu ajungem acolo și să nu fi încercat totuși să urcăm pe munte, am zis așa, ne trezim dimineață, pornim la drum și dacă ne prinde ploaia, ne întoarcem și eventual dacă timpul și vremea ne permite apoi să încercăm pe Ghițu. Zis și făcut. 

Ceasurile trebuiau să sune trezirea la ora 6:30. Dar pentru că aveam antecedente cu Marius, noi am zis că punem ceasul să sune la 7. Chiar și așa, după ce a sunat ceasul la 7, am așteptat să auzim mișcare. Nu a durat mult și a venit Cristina cu trezirea. Când am ieșit afară, Adi era deja cu rucsacul pregătit, ne aștepta.

Am luat micul dejun. Rucsacii i-aveam și noi pregătiți, am mai băgat doar ceva de haleală. Ne-am îmbarcat toți într-o mașină, eram 5: Cristina, Marius, Adi, Cornelia și eu.

Pe drum spre Piscul Negru am mai făcut o oprire, am făcut vreo 2 poze cu Lacul Vidraru, că aveam destul timp.

Pe drum am găsit oile care urcau spre stână.

Dacă nu ar fi avut grijă ăla mic și negru să ne facă loc, cred că urcam la stână în ritmul oilor.

Traseul pornește de la Piscul Negru și este estimat la 4 ore. Traseele din Făgăraș nu reușim niciodată să le facem în timpul estimat pe indicator sau hartă/ghid. Și eu m-am obișnuit să mai adaug cam 50% din timp pentru urcare, astfel devine încăpător și sunt mai multe șanse să ne încadrăm. Pentru coborâre, în general ne încadrăm în timpii estimați pe indicatoare. Așa că aveam 6 ore pentru urcare, 4 ore pentru coborâre, de la ora 10 dimineața până la ora 20, era ok, ne întorceam pe lumină.

Am plecat pe traseu pe la ora 10, din Piscul Negru, pe lângă o clădire dezafectată, urmând traseul punct roșu. Am pornit de pe la altitudinea de 1200 m și până pe la 1500 m am urcat prin pădure.

Imediat ce am ieșit din pădure am zărit o stână foarte bine întreținută, stâna Lespezi. Am făcut cam 1 oră până la stână.

Am făcut o mică pauză la stână.

De aici în sus am început să mai vedem și noi peisaje.

Mai sus dacă ne uitam vedeam muntele în ceață, dar pe măsură ce urcam se ridica și ceața mai sus, parcă fugind de noi.

Acesta nu putea fi decât un motiv de bucurie, să avem parte de priveliști minunate pe tot parcursul drumului.

Parcă și noi ne mișcam agale ca nu cumva să ajungem ceața din urmă.

Adi încerca diverse tertipuri pentru a ne face să urcăm mai repede, a propus chiar un pariu cine ghicește la ce altitudine se află un stâlp cu marcaj chiar la limita intrării în ceață, pariu pe care l-a și pierdut de altfel, încercând să motiveze gașca punând pariu că e o altitudine mult mai mare acolo.

Pe la altitudinea de 2200 m se înalță în drum o săritoare (parcă așa se numește). Traseul mergea prin dreapta ei, dar fiind la dos, zăpada nu se topise, iar panta era destul de înclinată, lucru care nu mi-a inspirat deloc încredere. Am căutat o variantă de a trece pe deasupra, lucru care l-am și făcut.

Au mai fost câteva porțiuni unde am trecut prin zăpadă.

Peisajele sunt de înrămat.

Avem chef să ne jucăm și cu zăpadă.

De la săritoare până la vârf nu am mai făcut decât vreo oră. Traseul urca chiar la limita dintre uscat și zăpadă.

Începuse să devină destul de frig, așa că ne-am îmbrăcat cu gecile de iarnă.

Când am ajuns în vârf era un pic ceață, dar în câteva minute s-a limpezit puțin, cât să putem vedea Vârful Negoiu, Vârful Cornul Călțunului, Lacul Călțun înghețat și Refugiul Călțun, Vârful Vânătarea lui Buteanu, dar nu într-atât de mult încât să putem vedea Vârful Moldoveanu și Vârful Viștea Mare.

Ca să facem poză cu Roza Vânturilor a trebuit să întrăm puțin în zăpadă, cât să dea o altă impresie în poză.

Am căutat un locșor mai ferit de vânt și am luat masa la înălțime.

În depărtare se poate vedea Lacul Vidraru. În scurt timp un nor cenușiu ne-a acoperit.

Deja intrase tot vârful din nou în ceață și nu se mai vedea nimic în afară de traseul pe care urcasem.

Am zis că poate ar trebui să ne mișcăm că vremea dădea semne că se va strica. După auzul unui tunet înfundat ne-am și mobilizat înapoi la vale, pe unde venisem.

Din urmă se vedea coborând spre noi un patruped. Să fie oare un lup?! Nu cred, că aștia umblă în haită. Să fie oare câinele altor 2 turiști ce urcaseră pe Vârful Lespezi din direcția opusă. Nici asta parcă n-aș crede, că aceștia 2 îi văzusem că se deplasau pe creasta înzăpezită legați între ei cu coardă și chiar au fost porțiuni în care nu vedeam cum ar fi putut traversa un câine. Am rămas totuși la ipoteza cu câinele. Când s-a mai apropiat, am observat că era într-adevăr un câine, dar mișcările îi erau un pic haotice. Fetele s-au speriat un pic de comportamentul lui. Nu îți dădeai seama dacă se gudură ca ne întâlnește, dacă tremură de frig sau dacă este turbat. Nu mai văzusem un astfel de comportament până acum. Înclin totuși să cred că trecuse prin niște clipe de groază și mișcările îi erau dirijate de frică. A mers o porțiune de drum printre picioarele noastre după care a luat avans, probabil mirosise de la distanță o caprioară pentru că la câteva minute l-am văzut în zare fugărind căprioara prin zăpadă. Până la Stâna Lespezi ne-au ajuns din urmă și ceilalți doi, care erau echipați cu piolet, colțari și coardă, și am aflat că acela era câinele lor și că pe alocuri l-au legat sau l-au cărat în brațe.

Mai aveam doar un stres, să trecem de săritoare, până la venirea ploii, că din partea asta era mai greu să urci pe ea.

Și pentru că nu eram destul de stresat, mai auzim și undeva în vale un vuiet de avalanșă. Nu se vedea mare lucru în direcția aia, dar sunetul era destul de evident de la ce provenea. Măcar pe traseul nostru nu avea de unde să se formeze vreo avalanșă.

Ajunși la săritoare, de data asta, doar eu și Cornelia am luat-o pe deasupra, ceilalți au preferat varianta prin lateral, prin zăpadă.

După ce am trecut de săritoare, eram mai liniștit. Ne-a prins o grindină, care după ce am mai coborât din altitudine s-a transformat în ploaie și a ținut cam o oră jumate.

Până la Stâna Lespezi nu aveam unde să ne adăpostim, așa că am continuat coborârea. Au rezistat șoșonii ce au rezistat, fie ei și impermeabili, dar la atâta cantitate de apă, era de așteptat ca la un moment dat să se facă lac în interior.

Pe drum s-a mai oprit ploaia de câteva ori, cât să mai facem câte o poză.

Chiar la un moment dat a ieșit și soarele și s-a format un curcubeu intens. Se vedea aproape în întregime arcul de curcubeu și avea chiar și o dublură mai ștearsă lângă el.

Ploaia s-a liniștit de tot cam pe când am ajuns la stână. Am oprit totuși să facem o pauză.

Ne-am uitat înapoi spre Vârful Lespezi, că acum se vedea foarte clar, nu mai era nicio urmă de ceață, și se vedea zăpada pe creastă. Chiar ne-am zis că mai bine că a fost dimineață vârful în ceață că altfel ne-ar fi descurajat puțin dacă vedeam câtă zăpadă era pe traseu.

Eram foarte mulțumiți că atinsesem obiectivul și chiar nu ne păsa că ne-a plouat. Ne bucuram că nu ne-a plouat la urcare, că altfel ne-ar fi întors din drum și ne-am fi întors acasă și uzi și cu coada între picioare.

Aș putea spune că toate lucrurile au fost aranjate foarte bine în favoarea noastră, având în vedere și prognoza meteo. Ploaia s-a abținut cât a putut ea de mult, ca să ne lase să ajungem pe vârf.

La întoarcere, nu am mai ținut traseul marcat, am luat-o pe drumul forestier care aflasem că a fost făcut special ca să urce la stână și trebuia să iasă undeva în șosea. În mod cert am făcut mai mult pe drumul forestier, dar am ales varianta asta pentru a nu aluneca pe frunze prin pădure și nu ne mai păsa cât facem până la mașină. Am ieșit la șosea cu aproape 1 km mai la vale de Piscul Negru.

Cel care pierduse pariul cu altitudinea stâlpului cu marcaj, respectiv Adi, urma să facă grătarul când ajungeam la pensiune. Dar a avut noroc că ajunși la pensiune, totul era pregătit, avuseseră grijă părinții Cristinei. Ne așteptau cu o țuiculiță fiartă, un vin fiert, o ciorbă caldă de afumătură, sarmale, grătar, piure, salată, ce mai încoace - încolo, un adevărat ospăț.

Am pus pantalonii și bocancii la uscat ca să putem pleca a doua zi pe traseu spre Vârful Ghițu. Cu pantalonii nu era problemă, dar cu bocancii eram cam reticenți că se vor usca.

Dimineață ne-am trezit destul de târziu și după cum ne așteptam, bocancii nu erau uscați. Vremea părea așa de frumoasă, ne îmbia să plecăm. Cineva a venit cu o idee năstrușnică să îi uscăm cu suflanta de aer cald folosită la grătar. Și chiar a funcționat.

Am plecat până la urmă. Chiar la intrarea pe traseu am observat că deasupra Vârfului Ghițu se instalase un nor cenușiu, ce ne ducea cu gândul la ploaie, dar am continuat.

Am trecut pe lângă o turmă de vaci și paznicul lor ne-a întrebat oarecum ironic dacă azi vrem să ajungem pe Ghițu sau mai lăsăm și pe altă dată. Pe moment nu ne-am prins, dar mai târziu am făcut legătura.

Traseul nu este prea bine marcat, am pierdut crucea albastră de multe ori, dar măcar știam cam pe unde trebuie să ajungem, mai dădeam de un marcaj, apoi iar îl pierdeam, intram prin grădinile oamenilor, iar mai dădeam de marcaj, încercam să ne ținem de el, dar apoi iar ajungeam la câte o bifurcație și probabil nu alegeam varianta care trebuie.

Dar am ajuns la drumul forestier care trebuie să fi urcat spre stâna de sub Ghițu. Am urcat ce am urcat pe el, am constatat că terminasem aproape toată apa și nu ajunsesem nici la mijlocul drumului.

Noroc că am dat de un izvor, am făcut refill cu apă, dar s-a pornit ploaia. Am găsit un adăpost, am rămas acolo în ideea să hotărâm mai încolo dacă continuăm sau ne întoarcem.

Ploaia s-a oprit după vreo 20 de minute și am hotărât să continuăm, însă nu după mult timp a venit și sora ei care nu s-a mai oprit așa ușor. După ce ne-am plictisit de așteptat în pădure să treacă, ne luase și frigul de acum, am hotărât să ne întoarcem.

La vale se făcuseră noroaie, am descoperit și traseul marcat pe care trebuia să fi urcat, dar nu era accesibil din cauza apei și nămolului, așa că am luat rute alternative tot prin grădinile oamenilor. Am ajuns la mașină aproape la fel de uzi ca și în ziua anterioară dar mult mai murdari de noroi.

Numai că tura asta ne întorceam fără să fi atins obiectivul.

Oricum obiectivul principal pentru acest weekend fusese Vârful Lespezi și-l atinsesem, Vârful Ghițu ar fi fost doar un bonus. Așa că eram foarte mulțumiți.

Ne-am întors la pensiune, Marius s-a băgat repede să facă grătarul, să mâncăm și să o luăm spre casă.

Rezumat

sâmbătă 24 mai - obiectiv Vârful Lespezi

start 10:00 Piscul Negru (1200 m)

traseu punct roșu

final 15:30 Vârful Lespezi (2522 m)

întoarcere 19:00 Piscul Negru

duminică 25 mai - obiectiv Vârful Ghițu

start 11:45 Berindești (Corbeni) (~600 m)

traseu cruce albastră

renunțat 14:30 în pădure (~1200 m) din cauza ploii

întoarcere 17:00 Berindești

Harta GPS a traseului

Downloadează fișierele atașate
Detalii
Locația
Munții Făgăraș
Data excursiei
24 mai - 25 mai 2014
Durata excursiei
2 zile
Etichete:
muntii fagaras
Comentarii