Am pornit dimineața din Varshets cu direcția Vratsa. Aflasem că toate traseele pornesc din Vratsa. Cu toate că citisem pe net că există și trasee ce pornesc din Varshets, gazda noastră de la pensiune nu auzise de acestea. Ca urmare am hotărât să pornim spre Vratsa și să achiziționăm de acolo o hartă a parcului. Am oprit la centrul de informare turistică și am cules ceva mai multe informații. Cele mai importante puncte de atracție erau Cheile Vratsa, Peștera Ledenika și Cascada Borov - Kamak. Acestea erau de fapt și pe lista noastră de vizitat. Despre Cascada Borov - Kamak aflasem că nu are apă deloc în această perioadă a anului. Să mergem spre Peștera Ledenika iar în drum vom opri la Cheile Vratsa.
Să facem o plimbare la pas pe aici. Putem chiar să ne mai și întindem puțin având în vedere că nu mai mergem la cascadă.
Am urcat și până sus unde se vedeau niște ruine ale unor ziduri.
Cred că este un sit arheologic aici.
Și de asemenea locația oferă o priveliște mai clară asupra Cheilor Vratsa.
Poteca pleca de aici în 2 direcții, dar cine știe încotro.
Am văzut foarte multe poteci în zonă, mai mult sau mai puțin marcate.
Pe semne că acest parc natural este brăzdat de trasee. Dar nu am reușit să mă lămuresc de pe niciun panou care, cum și încotro. Nici harta nu mi-a fost de prea mare folos.
Am făcut o mică plimbare pe aici.
Am traversat râul din piatră în piatră.
Până la urmă e mai sigur direct prin apă.
Apoi ne-am îndreptat spre Peștera Ledenika. Am urcat pe niște serpentine, am trecut pe sub linia unui telescaun ce părea a fi părăsit căci scaunele nu prea mai aveau toate elementele componente.
Am ajuns pe un platou întins de n-ai fi zis că suntem la o oarecare altitudine.
De la marginea lui îți dai seama cât de sus ești.
Bine am ajuns în Bedrock.
De aici pe jos.
La peșteră când am ajuns nu era prea multă lume, doar angajatii. Și asta pentru că doar ce intrase un grup. Va trebui să așteptăm următoarea intrare, adică peste 50 de minute. Ne-am căutat de treabă. Vis-a-vis de peșteră era un parc de aventură. Elena s-a arătat doritoare să își testeze abilitățile de cățărat. Doamna îndrumătoare s-a arătat neîncrezătoare că va putea termina întregul traseu și parcă o simțeam și puțin temătoare din glas.
Dar n-a fost așa. Elena noastră a trecut cu brio toate probele.
Spre rușinea unui alt băiat care nu a putut trece de o probă prin forțele proprii.
Numai bine ne-a ocupat aceasta aventură tot timpul de așteptare.
Hai să intrăm în peșteră. Ne-a fost prezentat într-o engleză impecabilă ce avem și ce n-avem voie să facem în peșteră. Intrăm. Ne oprim în prima galerie și se pornește ghidul la povestit cu lux de amănunte pentru turiștii bulgari.
Apoi pleacă mai departe. Ups!
- Stai așa, că ai uitat de noi! strig eu după ea.
- Nu vă pot prezenta și în limba engleză, doar dacă nu ar fi fost turiști bulgari.
- Nu este destul timp? Sau de ce?
- Nu, nu este.
- Nici măcar pentru câteva cuvinte, nu e nevoie să ne spuneți și nouă întreaga poveste.
Dar probabil este greu pentru cineva care a învățat pe din afară să turuie o prezentare cap coadă, să spicuiască doar câteva cuvinte, ca un rezumat.
Oricum spusele mele au avut efect, pentru că la următoarea oprire ne-a zis și nouă câteva cuvinte despre peșteră. Și gata, s-a terminat peștera. Asta chiar că a fost scurtă. Măcar are ceva, ceva formațiuni care să merite.
Dar de ce zicea că nu are timp să ne prezinte și nouă, având în vedere că e așa scurtă!?
A urmat un spectacol de lumini cu proiecție pe o peliculă de apă. Foarte interesant.
Probabil trebuia să compenseze cumva dezavantajul de a fi prea mică. Sincer să fiu spectacolul a fost extraordinar, inedit pentru o peșteră, dar totuși plătisem pentru vizitarea unei peșteri. Dacă aș fi vrut spectacol de lumini, aș fi căutat să mă duc la un spectacol de lumini. Și până la urmă spectacolul a durat mai mult decât vizitarea propriu-zisă a peșterii, cam 10 minute peștera cu tot cu povestit și 20 de minute spectacolul. Până la urmă, stând așa să mă gândesc: dacă aș fi știut dinainte pe ce dau banii cel mai probabil tot i-aș fi dat. Trag concluzia că problema a fost de fapt că nu am știut dinainte ce ne aștepta. Și poate a fost mai bine așa că de multe ori nu prea știm ce vrem. Cănuță, om sucit, ce sunt și eu!
Vizităm apoi și parcul din apropiere, amenajat special pentru copii, cu tematică de basm.
Hai că mai avem timp berechet. Mergem prin Cheile Iskar, să vedem și Mănăstirea Cherepish? Păi sigur!
Astăzi facem conturul estic al Parcului Vratsa, iar pentru mâine va rămâne partea vestică.
Stânci, stânci și iar stânci! A săpat ceva, ceva râul ăsta!
Dar și omul.
Și ce forme ciudate a lăsat în urmă... Putem spune că nu a muncit degeaba. Avem noi cu ce ne delecta privirea.
Uite acolo sunt Stâncile Ritlite. Acum le admirăm din zbor. Lasă, poate o să le vedem mai pe-ndelete după ce mergem să vizităm Mănăstirea Cherepish.
Și acolo sus ce-o fi? Arată ca o bisericuță și văd că mai urcă din când în când câte o persoană. Mergem și noi?
Multe, multe cranii. Trebuie să fie osuarul ăla despre care citise Nelu în ghid, dar nici că îmi mai amintesc ceva. Trebuie să răsfoiesc din nou ghidul să îmi reîmprospătez memoria.
Ne întoarcem la Ritlite.
Apoi ne încercăm norocul cu Situl arheologic Kaleto din Mezdra.
Kaleto cred că înseamnă castel. Programul era destul de încăpător, chiar și pentru noi ar fi fost deschis la ora asta, dacă nu era luni. Lunea e singura zi când e închis. Eh, asta e. Măcar ne-a lăsat paznicul să aruncăm o privire din exterior.
Ce le-ai făcut fetelor, de te-au pedepsit așa?
Îl lăsăm aici și plecăm mai departe.
Mai avem un singur punct pe lista de azi: Podul lui Dumnezeu. Gps-ul ne-a dus până în apropiere, căci i s-a cam terminat șoseaua de pe hartă, apoi am urmat un indicator. Ar mai fi fost bun un indicator și la următoarea bifurcație. Însă în lipsa acestuia am luat-o prin încercări și bineînțeles că nu am nimerit din prima. Mai întâi s-a terminat asfaltul spre stânga. Dar pentru că nu părea a duce nicăieri drumul în continuare, am încercat și cealaltă ramificație. S-a terminat și aici asfaltul. Am lăsat mașina și am continuat pe jos pe un drum nepavat.
Când au apărut pe dreapta niște ziduri precum de cetate ne-am pus întrebarea: Oare aici o fi?
Hai să mai mergem puțin. Am dat de alte ziduri asemănătoare și de un panou ce ne confirma existența lui în zonă.
Dar să fie mai departe pe drum oare?! Nu! Chiar de aici pornește o potecă spre dreapta, în vale, printre copaci.
După nici 5 minute de coborât ne aflam în fața acestei minunății naturale: Podul lui Dumnezeu.
Chiar ne întrebam sus ce-o fi cu cele 2 mașini oprite acolo. Acum am aflat, era o gașcă de tineri veniți aici la grătar. Se vede că am fi putut și noi să ajungem fără probleme cu mașina până aici, dar mi-a fost oarecum teamă că se va strica mai tare drumul. Lasă că puțină mișcare nu strică.
Iar pentru seara asta avem programată o baie în jacuzzi la Varshets.
