În urmă cu vreo 2 ani ne întorceam spre casă după un weekend prelungit petrecut prin zona Transalpina, și în dreptul localității Mălaia observăm un indicator spre o cascadă despre care nu mai auzisem nimic până atunci. De Cascada lui Ciucă, căci așa era scris pe indicator, sigur mi-aș fi adus aminte dacă aș mai fi auzit ceva despre ea. Intră Cornelia repede pe internet să vadă ce-i cu ea. Uau, cică ar fi cea mai mare cascadă din România. Ha?! Cum așa? Parcă era Cascada Cailor cea mai mare! O fi și asta precum Cascada Cociu, cunoscută și sub numele de Cascada Roșeț, din zona Băile Herculane, care a apărut în urmă cu vreo 4-5 ani, tot din senin, cu titulatura de "cea mai înaltă cascadă din România". Cascada Cociu a apărut atunci, a fost puternic mediatizată și apoi a dispărut înapoi, în necunoscut. Nu eram foarte încrezător, mai ales că pe internet nu am găsit decât articole de promovare și pozele nu erau prea convingătoare. Totuși, dacă traseul durează 1 oră, merită să o notăm pe listă pentru a verifica. La o căutare ulterioară pe google maps am găsit o cascadă cam pe-acolo: Cascada Scorușu. Mă cam îndoiesc să fie alta, trebuie să fie una și aceeași. Judecând după indicator, părea a fi o promovare făcută de un localnic, nicidecum ceva oficial. Mă duce cu gândul că această cascadă era cunoscută sub numele de Cascada Scorușu la momentul cartografierii zonei, însă localnicii, neavând cunoștință de numele dat de cartografi, cel mai probabil o cunosc sub numele de Cascada lui Ciucă. Un lucru era clar: ne doream a merge să o vedem. Anul trecut am mai trecut prin apropiere, dar niciodată nu ne rămâne timp pentru un bonus. Așa că va trebui să ne organizăm o excursie și vizitarea acestei cascade să fie inclusă în planul principal, nicidecum în cel de rezervă, căci altfel nu avem nicio șansă.
E aprilie, însă urmează să avem un weekend de vară. Oare și la munte vor fi temperaturi de peste 20 de grade? Așa zice la prognoza meteo. Păi propun să îl valorificăm. Mergem la Cascada lui Ciucă? Mergem! Hai să căutăm niște descrieri cât mai recente referitoare la traseul spre Cascada Ciucă. Am găsit una din 2016. Se pare că traseul a fost marcat și presupune traversarea apei de vreo 4 ori, însă fuseseră amenajate podulețe de lemn în fiecare punct de trecere. Până aici totul sună foarte bine. Apoi tonul descurajator al autorului m-a cam dezumflat puțin, întrucât acesta nu crede că vor rezista prea mult, ele având șansa sporită de a fi preluate de ape la prima ploaie mai serioasă. Cu alte cuvinte nu trebuie să ne bazăm că ar mai exista vreun podeț acum, având în vedere că de-abia am ieșit dintr-o iarnă bogată în zăpadă.
Ce facem? Mai mergem? Suntem un pic reținuți. Să dăm startul traseelor pe munte așa devreme? Vara este cu totul altceva când trebuie să treci prin apa unui râu, căci e cald afară și apa râului e, de asemenea, mai caldă. Acum însă apa s-ar putea să fie dureros de rece. Pentru câteva minute am început să căutăm alternative pentru petrecerea weekend-ului. Apoi ne revenim imediat: Hai să mergem la Cascada lui Ciucă!
Sâmbătă dimineața pornim. Facem aproape 4 ore din București până la Mălaia. Oprim în dreptul indicatorului Cascada Scoruș.
Spre stânga pornea un drum forestier practicabil cu orice mașină. Însă faptul că pe indicator scria 1 oră până la cascadă, am zis că poate ar fi mai bine să lăsăm mașina aici. Dar aici parcă ultima oară văzusem un indicator improvizat pe care scria Cascada lui Ciucă. Poate nu îmi aduc eu bine aminte.
Mergem vreo 200 metri pe drum și observăm cum o Dacie papuc se apropie de noi, din sens opus, încetinind. Șoferul ne privește întrebător. "Bună ziua", îi zic. Dar oare ce-o fi vrând?! "Încotro?", ne întreabă. "La cascadă!" Dă din cap aprobator. "Foarte frumos! Mai aveți cam 1 km." Urmează o pauză în care ne uităm unii la alții fără să mai zicem nimic. Noi ne așteptam să pornească mașina la vale, însă el continua să ne privească. Oare ce-o mai fi vrând!? Poate vrea să ne zică ceva despre traseu și acum își adună informațiile. Poate aștepta să îl mai întrebăm ceva despre traseu, însă noi consideram că avem toate informațiile necesare: traseu marcat, track pe gps, distanță, diferență de nivel, durată, traversări prin apă. Mai așteptăm. Continuă apoi: știți că eu sunt cel care a promovat această cascadă. Ooo, ce onoare, foarte frumos din partea dumneavoastră să împărtășiți cu toată lumea această frumusețe a naturii! Deci suntem în fața domnului Ciucă. Părea oarecum afectat că pe indicatoare nu mai este trecută drept Cascada lui Ciucă, ci Cascada Scoruș. Și se apucă să ne explice că așa cum există Strâmtoarea Magellan, așa ar trebui să fie și Cascada lui Ciucă, căci el a scos-o din anonimat. Nu își poate asuma drepturile că el ar fi descoperit-o, căci localnicii o cunoșteau demult, trecând frecvent pe lângă ea în drumurile lor prin pădure. Dacă nu ar fi fost el, probabil acum ar fi fost demarate deja lucrările la o microhidrocentrală ceva mai sus, iar cascada ar fi devenit istorie. Căci el s-a împotrivit acelui plan, a contestat, a făcut tam-tam și a adunat semnături[...]. Și uite-așa ne-a ținut la povești vreo 15-20 minute, prin care ne-am plimbat și pe la Cascada Cailor, Cascada Bigăr, am revenit apoi în zonă la Cascada Apa Spânzurată, Cascada Moara Dracilor și Peștera Laptelui. Am mai reținut o informație destul de importantă, căci a ținut să ne facă foarte atenți. La un moment dat, pe traseu, va trebui să facem brusc la stânga. Există și indicatoare acolo, însă, după cum aveam să și descoperim pe traseu un grup de vreo 8 persoane care au ratat virajul, drumul te poate fura. Răzvan dădea semne de plictiseală: "Hai, tati, hai!", "Hai, tati, să mergem!". Cu greu am reușit să ne smulgem discuției. Și nouă ne plac poveștile, dar ar fi de preferat după traseu, stând la un pahar de vorbă, nu în mijlocul drumului, cu rucsacul în spate, unde în general schimbi doar informații despre drum. Ne putem lăuda totuși că am stat de vorbă cu Nea Ciucă. Dacă făceam și o poză împreună, am fi avut și dovada.
Ne continuăm drumul. Ajungem în dreptul unui podeț.
Înainte continua drumul forestier, la dreapta, peste podeț cotinua un drum spre Căsuța din Pădure. Păi parcă nenea zicea că trebuie să o luăm la stânga. Google maps zice înainte. Gps-ul, în schimb, zice la dreapta. Stai mă, că e marcajul punct roșu pe pod, deci trebuie să facem dreapta. clar că nu despre bifurcația asta zicea nea Ciucă.
Este urcușul ăsta așa istovitor sau mi-am cam pierdut antrenamentul? A doua variantă este mai credibilă.
Ajungem la Căsuța din Pădure. Frumos aici, n-am ce zice! Aș sta și eu aici.
Mai mergem puțin și ajungem la o deschidere mai largă a drumului, plină cu trunchiuri de copaci tăiați. Pesemne că despre locul ăsta zicea nea Ciucă că a lărgit el drumul, pentru locuri de parcare, și s-au bucurat tare tăietorii de lemne, ocupându-le cu trunchiuri de copaci.
Cam până aici poți ajunge cu mașina. De aici nu mai ai încotro, trebuie să continui pe jos.
Ia stai, că iar se face un pod la dreapta. Pe capetele de pod este desenat marcajul triunghi albastru. Noi urmărim marcajul bulină roșie, care se vede ceva mai departe, pe stâncile din față. Mulțumim lui nea Ciucă pentru marcarea traseului.
Iaca acum trebuie să traversăm apa. Nici urmă de pod, după cum ne și așteptam, de altfel. După ce am făcut jumătate de oră până aici, tot 1 oră mai avem până la Cascada Scoruș? La fel cum scria și la șosea?!
De pe malul celălalt tocmai se pregătesc să traverseze două persoane. Hai să le urmărim pe unde vor face trecerea. Fata nu pare prea interesată să nu se ude. Băiatul pășește ba pe-o piatră, ba pe alături, tot fără jenă. Când ajunge în dreptul nostru ne zice: "A fost mai greu până când am luat prima oară apă la bord, că apoi nu ne-a mai păsat." Bună asta! Cred că așa vom face și noi. Să încercăm mai întâi să trecem fără a ne uda. Țup pe-o piatră,
țup pe-un trunchi de copac și gata. N-a durat mult. Trunchiul de copac s-a dovedit a fi unul buclucaș și am ajuns cu un picior în apă. Cel din urmă unde să îl mai agăț pe uscat? Hop și el în apă.
Mai fac 2 pași prin apă și ajung pe malul celălalt. Hai că lui Răzvan i-a plăcut, mai vrea o dată. Nu m-am udat încă foarte tare, presimt însă că la fel vom face și la următoarele 3 treceri, căci așa imi aduc aminte: că am citit a fi 4 în total. Apoi încă de 4 ori la întoarcere, o să ai timp să te tot bucuri, tati. Să o vedem și pe mami acum!
S-a descurcat mai bine decât noi. Mai urmează o porțiune de drum pietruit.
Apoi ajungem la a doua trecere. Ia să vedem aici avem șanse să traversăm din piatră în piatră?
Pun piciorul pe o piatră, al doilea pe o altă piatră doar o idee înclinată peste care însă curgea apa, dar nu ajungea la șireturi. Pare stabilă.
Acum să mă sprijin în bețe și să încerc a mă muta cu primul picior pe altă piatră. De-abia băgam bățul în apă că mi-l lua curentul la vale și nu apucam să ajung la fund pentru a mă sprijini în el. Încerc o dată, încerc de 2 ori, nu, nu e de încredere, dacă mă dezechilibrez mai încolo, nu mai apuc să mă reechilibrez cu ajutorul bețelor. Între timp curentul mi-a împins și al doilea picior spre marginea bolovanului. Nu mai e loc de analiză, hai direct prin apă.
Fleoșc, fleoșc și am ajuns pe malul celălalt. De data asta am luat și mai multă apă la galoși.
Trece și Cornelia.
A treia trecere nu e departe de aceasta. Aici caut unde e curentul cel mai mic. Nu mai îmi arde să încerc din piatră în piatră. Cred că pe aici e curentul cel mai mic. Un pas, doi, la al treilea bâldâbâc, m-am afundat mai mult decât mă așteptam. Hai mai departe, 4, 5 și suntem pe mal. Se ridicase apa binișor peste genunchi. Bine că nu a apucat să pătrundă în buzunare, doar s-au udat puțin pe exterior. Dacă până acum eram doar ud în ghetuțe, acum ar trăi liniștiți și mormolocii acolo, că au unde să înoate.
O așteptăm și pe mami.
Ne continuăm drumul: fleoșc, fleoșc, așa se aude din bocancii noștri. Mergem ceva, ceva și trecerea a 4-a întârzia să mai apară. Oare or fi doar 3 și am reținut eu prost?! Nicidecum. Uite-o!
Uite aici avem și un trunchi de copac de pe un mal pe altul. Să încercăm mersul pe bârnă? Eu nu.
Cornelia da!
Auzi? Dar știi ce nu am găsit? Stânca aia pe care să scrie că am ajuns la jumătatea drumului. Oare o fi fost mai jos?! Lasă că ne uităm după ea la întoarcere. Să ne continuăm urcușul. Ne întâlnim cu o gașcă mai numeroasă. Aceștia ne avertizează că în vreo 20-30 minute va trebui să facem brusc la stânga. Este indicator acolo, însă ei au mers tot înainte și au fost nevoiți să se întoarcă când nu au mai putut continua. Și de la intersecția respectivă, până la cascadă cât mai e? Cică vreo 10 minute.
Înainte de a ajunge la locul cu schimbarea bruscă de direcție, observ pe partea stângă că urca un drumeag în sens opus și undeva în vârf am zărit marcajul punct roșu. Înseamnă că se apropie schimbarea bruscă de direcție.
Ajungem la renumitul loc și vedem indicatoarele.
Cum or fi reușit să nu observe niciunul din cei 7-8 oameni, câți erau, indicatorul acesta. De fapt, ce mă mir, că am pățit-o și noi. Toată gașca se bazează, de obicei, pe cel din față, precum oile. Dacă primul este cu capul în nori sau cu atenția pe coclauri, atunci schimbările acestea de direcție au cea mai mare șansă să fie ratate și ajungi să urci pe unde nu trebuie. Nu zic că nu ar fi interesant să urci pe acolo, ci doar că nu este în scopul excursiei.
Pornim și mai serios în sus.
Ajungem în vârful dealului, cotim brusc
și constatăm că am schimbat râul. Nu mai suntem în apropierea aceluiași râu pe care am urcat până mai devreme.
Am revenit pe valea celuia pe care îl părăsisem ceva mai jos. De fapt, acolo jos se uneau cursurile celor 2 ape. Și normal că ratând virajul acela brusc la stânga să nu mai ai nicio șansă să ajungi la cascadă, pentru că nici măcar nu mai ești pe valea aceluiași râu.
Pare că se aude deja căderea de apă. În nici 100 m apăru printre copaci minunăția.
Ce pot să zic!? A meritat toată osteneala și cu galoșii plini de apă.
O fi având debitul ăsta mare pentru că e primăvară, dar nu am văzut multe cascade mai frumoase ca aceasta în România și putem spune că am văzut câteva. Cred că și-ar găsi locul în top 5.
Facem pauză de masă.
Urc și puțin mai sus să văd. Drumul acesta este mult prea bine conturat. În mod sigur a fost amenajat cu un scop, însă nu știu care ar fi acela. Din urmă aud: "Un' te duci tati fălă noi?". Da, chiar așa, ce-mi închipuiam oare?!
Știu că nea Ciucă ar dori ca aceasta să fie cea mai înaltă cascadă din țară, însă privind-o așa, sunt un pic reticent. Nu prea cred să aibă peste 100 m, după cum susține nea Ciucă. Dar este suficient de frumoasă ca să atragă turiști. Nu este nevoie să fie și prima ca înălțime.
Mi-am adus aminte de o cascadă vizitată în urmă cu mulți ani, la care am ajuns trecând cu mașina prin apă de atingea pragul. Era Cascada Ciucaș. Nu are decât 5 m înălțime. Ce înseamnă o promovare bună!
Cât am mai stat aici să admirăm, căci de data asta nu ne grăbește nimeni, coboară 3 tineri de mai sus. Aflăm că ei au urcat pe drumul acesta care face la dreapta în dreptul cascadei, apoi sus au luat-o cumva la stânga pe de-a dreptul prin pădure și au ajuns deasupra cascadei. Cică ar avea mai multe trepte,
dar nu le-ar putea numi chiar trepte ale cascadei, ci așa e conformația canionului, precum e și mai jos de cascadă. Unul din ei cică făcuse astă iarnă ice-climbing pe această cascadă și după ce a ajuns deasupra ei, a continuat să meargă așa prin canion vreo 200-300 m, până s-a plictisit și s-a întors. Trag concluzia că ce e mai frumos se poate vedea venind doar până aici.
Mai așteptăm să-și termine și Răzvan joaca cu pietricelele și apoi pornim și noi la vale în urma celor 3. Ei trebuie să fie Munții Lotrului.
Mergem iar pe cursul râului, că la urcare am uitat să precizez.
De data asta trec și eu pe bârnă.
Il ajungem din urmă pe băiatul care ne povestise mai devreme despre cascadă. De data asta ne-a arătat niște salamandre.
Răzvan tot insista că acestea sunt salamandre de uscat și eu nu înțelegeam de ce. Abia mult mai târziu am realizat că pe la acvarii am văzut foarte des salamandre de apă și el a simțit nevoia să le diferențieze.
Trecem prin apă fără să ne pese, chiar și acolo unde se chinuiau o grămadă de oameni să traverseze fără a se uda.
Noi am băgat apă în bocanci și lor le e milă de adidași?! De fapt, noi avem câte un as în mânecă, la mașină avem și încălțări și pantaloni de schimb, poate ei nu au. La ultima trecere facem la fel: direct prin apă.
Ne ajung și cei 3 din urmă și observăm uimiți că ei au o altă metodă: merg pe malul opus până la podul pe care îl observasem la venire că avea marcajul triunghi albastru. Frumos! Dar oricum nu am fi scăpat de cele 2 treceri de la mijloc.
Ajungem numaidecât la mașină, ne schimbăm și pornim spre Sibiu. Mâine vrem să mai vedem o dată Grădina Zoo de la Sibiu.
Deci am plecat pe la ora 2 pe traseu, am ajuns pe la 3 jumate la cascadă, am stat cam 1 oră acolo și am făcut încă 1 oră la întoarcere, făcându-se ora 5 jumate. Eu estimasem că ne vom întoarce la ora 5, dar am putea da vina pe nea Ciucă că ne-a ținut de vorbă.
Să nu uit: nea Ciucă a promis că va reface podețele pe la sfârșitul primăverii, când s-or mai liniști apele. Cred că la vară va fi un traseu excelent pentru a vedea o cascadă cu adevărat specială: Cascada lui Ciucă.
