Bună dimineața Unterbach. La mulți ani Elveția!
Nu știam că ziua națională a Elveției este pe 1 august. Dar uite cum am planificat vacanța să ajungem în Elveția de ziua ei, fără să îmi dau seama. Am aflat acest lucru abia când am ajuns la cabană, când proprietara ne-a invitat a doua zi după înserare să luăm parte la spectacolul de artificii. De aici de sus urmau a se putea vedea focurile de artificii din toate satele vecine și mai avea și ea câteva artificii.
Iar de ziua Elveției, noi aveam în plan să mergem să vedem Matterhorn-ul, simbolul Elveției. Câtă sincronizare! Nici de m-aș fi chinuit să fac așa planul, nu aș fi reușit.
Pornim de dimineață spre Tasch, ultima localitate înainte de Zermatt, până unde se poate ajunge cu mașina. Zermatt este o stațiune unde pot circula doar autovehicule electrice, dar și acelea au nevoie de autorizație. În Tasch există mai multe parcări unde poți lăsa mașina. Însă noi am lăsat-o în parcarea gării, căci de aici urmează să luăm trenul până în Zermatt. Cam din 20 în 20 de minute pleacă un tren spre Zermatt și mai toate sunt pline.
Cumpărăm bilete, intrăm pe peron,
vine trenul, urcăm în tren și când mai avea puțin și pleca trenul ne dăm seama că uitasem aparatul foto la mașină. Bine că nu l-am uitat acasă! Coborâm din tren. Lasă că îl luăm pe următorul. Bine că ăsta nu e cu locuri rezervate. Dacă ai cumpărat bilet Tasch - Zermatt, poți călători cu orice tren în această direcție din ziua respectivă. Oricum probabil aș fi preferat să mai cumpăr un bilet decât să plecăm fără camera foto. Acum validasem deja biletul la intrarea pe peron, dacă ies, nu voi mai putea să intru din nou. Am rezolvat totuși cu o persoană înțelegătoare, care era responsabilă cu paza și îndrumarea accesului la peron.
De data asta chiar plecăm.
Ajungem în Zermatt.
Prima impresie: străduțe mici, aglomerate de persoane, multe dintre ele trăgând de bagaje,
printre care se mai strecurau niște mașini mici și pătrățoase, parcă învechite pentru secolul ăsta, însă care erau electrice.
Mare parte din mașini erau taxiuri, că nu e chiar mic Zermatt-ul ăsta și multora nu le convine să târâie de bagaje. Și bineînțeles că de-o parte și de alta a străduțelor o multitudine de magazine te atrag într-un fel sau altul să le calci pragul, majoritatea având la vânzare suveniruri.
Pentru Zermatt aveam pe listă 2 ținte: Matterhorn Glacier Paradise, unde poți ajunge cu telecabina, și Gornergrat, unde poți ajunge cu trenul. Ieșiți din gara în care venisem, am văzut imediat în apropiere gara spre Gornergrat, însă astăzi voiam să vedem Paradisul Ghețarului Matterhorn. De fapt, am fi vrut să mergem dimineață la Matterhorn Glacier Paradise și după-amiază la Gornergrat. Ăsta era la modul ideal.
Dar încotro este telecabina? O grămadă de indicatoare, însă pe niciunul nu scria de telecabină. Pe unul din indicatoare scria ceva ce ar fi putut fi direcția noastră, însă timpul de 1 oră jumate nu este prea îmbucurător. Să vezi că va trebui să apelăm la serviciul unui taxi! Hai totuși să vedem ce zice și gps-ul. Ha! Gps-ul spune că avem de mers 800 m. Păi clar că mergem pe jos.
El trebuie să fie Matterhorn.
La stația de îmbarcare spre Matterhorn Glacier Paradise erau niște cozi mărișoare la casele de bilete. Hai că a mers destul de repede. Cerem două bilete dus - întors până la stația superioară. După ce plătesc și primesc biletele, casiera observă că avem un copil mai mic de 3 ani. Ce ochi a avut și tanti asta! Ne informează că este interzis urcarea până la cota 3880 a copiilor sub 3 ani. Ne-a oferit varianta să ne preschimbe biletele sau dacă vrem putem urca toți până la lac și de acolo să urcăm pe rând până la stația terminus. Hai că e bună sugestia! Așa facem!
Ajungem la stația cu lac. Mă așteptam să găsim aici un loc mai plăcut unde să petreci timpul.
Însă semăna cu un șantier de construcții.
Urc eu primul.
Mai întâi să urc cu liftul în cel mai înalt punct: Vârful Kleine Matterhorn (3883 m). Geaca de iarnă o îmbrăcasem dinainte că mă așteptam să fie foarte frig. Dar când am ieșit afară m-a luat prin surpindere un vânt foarte puternic. Chiar aveam impresia că greutatea mea nu este suficientă să mă țină legat de pământ. Cu greu m-am obișnuit cu forțele potrivnice și am început să înaintez. Acum mai trebuie doar să reușesc să și respir. Dacă merg cu spatele în vânt se rezolvă.
Acum, după ce m-am obișnuit, nici nu-mi mai vine să plec de aici. Sunt la cea mai mare altitudine din Europa la care poți ajunge fără efort fizic, ci doar cu efort material.
Nu este chiar senin, norii mai vin, mai pleacă, nu pot spune că nu m-au lăsat să privesc zările. Sau cel puțin nu m-au blocat în toate direcțiile.
Păcat că nu se vede Matterhorn-ul în întregime.
Pe partea cealaltă se vede Italia.
Mă întorc înăuntru. Traversez un tunel pentru a ajunge la Palatul de Gheață.
Și aici a fost săpat în ghețar un labirint prin care să te poți plimba.
Sunt expuse frumoase sculpturi în gheață.
Uite așa arată o crevasă văzută din interior.
Aici am descoperit apoi un lucru nou: un tobogan natural de gheață sau în gheață. Ajuns în fața lui nu prea înțelegeam cum aș putea să îl testez fără a mă uda pe pantaloni. Era desenată acolo o persoană dându-se pe tobogan folosind o pernuță la posterior. Însă eu nu vedeam pernuțe niciunde. Nu am stat prea mult pe gânduri, am pus fundul direct pe gheață și am pornit la vale. Lungimea toboganului a fost parcă mult prea mică ca să apuc să mă dezmeticesc măcar, pentru că la început eram mai mult cu teamă să nu mă ud, să nu mă murdăresc, să nu alunec prea tare... Și s-a terminat totul prea repede.
Oare toboganul era și pentru oameni mari? Sau doar pentru copii? La capătul celălalt am descoperit și pernuțele. Păi normal, că toată lumea se dă pe tobogan și lasă pernuța aici. Eu însă dacă am ajuns la intrare, trecând pe lângă ieșirea toboganului fără să o bag în seamă, nu prea am făcut legătura. E prea bine camuflat toboganul ăsta. Îmi aduc aminte că la trecerea pe lângă ieșire văzusem niște persoane cu aparatele foto ațintite spre o gaură în peretele de gheață, dar am zis că o fi sculptată vreo căsuță acolo și înăuntru or fi intrat copiii dumnealor. Iar intrarea în tobogan este tot o gaură în peretele de gheață la capătul unui coridor. Până la urmă cred că este mai corect să îi spun tobogan în gheață. Să îmi iau acum o pernuță și să mai experimentez o dată? Mai bine lasă că s-a cam aglomerat. Și trebuie să mă întorc pentru a avea timp și Cornelia să urce.
Ca și la urcare nu am așteptat prea mult la telecabină. Am ajuns, am urcat și în câteva minute a pornit.
Acolo sunt niște oameni cărora le place să facă slalom printre crevasele ghețarului.
E rândul meu să mă joc cu Răzvan, timp în care mami face turul de onoare pe la cea mai mare altitudine la care am urcat până acum.
Astăzi Matterhorn-ul nu a vrut să-și arate fața. Cred că vom mai încerca și mâine, venind pentru plimbarea cu trenul până la Gornergrat. Oricum astăzi nu mai e timp și pentru asta.
Uite acolo sus am fost noi.
Ne întoarcem cu telegondola în Zermatt
și luăm la rând magazinele de suveniruri.
Am impresia că oamenii aceștia nu își sărbătoresc ziua lor națională sau cel puțin nu o sărbătoresc în timpul zilei. Nu am văzut steaguri, banere, defilări sau mai știu eu ce. Nu ai fi putut să îți dai seama de niciunde că ar fi ziua Elveției. Băteam magazinele în căutarea unui magnet cu o poză frumoasă cu Matterhorn-ul și până la urmă am găsit.
Ne întoarcem acasă și așteptăm spectacolul de seară.
Ne-am simțit ca și cum am fi avut locuri la tribuna oficială.
