Ne cam săturasem de atâta hibernare. Așteptam cam de mult timp un weekend frumos ca să spargem gheața și să facem prima ieșire din București. Însă acest weekend cam întârzia să apară, așa că am hotărât să forțăm un pic. Am zis gata, weekend-ul următor vom ieși la plimbare, dacă nu plouă[...] și dacă nu e prea frig...
Dar unde să mergem?! Au început să se complice ecuațiile de generare a programului. Anul trecut a fost mai simplu când Răzvan păpa doar lăptic de la mami. Când i se făcea foame, opream oriunde ne aflam, făceam pauză de masă și apoi continuam. Acum avem un program ceva mai strict, la 10 avem micul dejun cu piure de fructe, suc de fructe și iaurt, la ora 14 avem masa de prânz cu piure de legume, supă de legume și cărniță și la ora 18 avem cina cu brânzică de casă cu smântână și iaurt. Trebuie să luăm la pachet cele necesare. Ideal ar fi ca pentru masă să fim undeva pe lângă mașină, altfel trebuie să luăm papa în rucsac. Momentan ne limităm doar la ieșiri de 1 zi, să ne obișnuim puțin cu noul mod de organizare. Pentru prima ieșire vom încerca să plecăm după masa de prânz, ca să ne facem ieșirea din iarnă, dar pentru următoarele va trebui să punem cel puțin masa de prânz gata încălzită într-un termos care să țină cald, iar masa de seară gata preparată într-un alt termos care să țină rece. Am analizat acest lucru din timp și am găsit termosul ideal, destul de încăpător, cu 3 recipiente în interior pentru mâncare solidă, care să poată menține cald până la 10 ore și rece 24 de ore. Inițial am zis perfect, un recipient cu supă, un recipient cu piure și un recipient cu brânză și smântână. Am pierdut însă din vedere un aspect foarte important, supa și piureul vor să fie calde, iar brânza cu smântână trebuie să stea la rece, dar nu se poate păstra simultan și rece și cald în același termos. Deci ar fi necesare 2 astfel de termosuri sau mai bine un termos și o ladă frigorifică. Mai aveam o problemă cu scaunul de mașină. În landou nu mai încape, iar în scoică nu se mai simte confortabil. Am întrebat în stânga și în dreapta pe fiecare ce scaun de mașină folosește, căci nici nu prea știam ce am vrea. Am ajuns la concluzia că vrem un scaun de mașină care să se prindă cu sistemul isofix, să meargă cu spatele dar pentru situații extreme să îl putem întoarce și cu fața. Am găsit unul, l-am comandat, dar nu a venit într-o săptămână, așa că pentru moment a rămas ca bebelușul să meargă tot în scoică.
Am prins un weekend în care să nu plouă serios, să nu bată vântul supărat și temperatura resimțită să fie ceva mai mult de 5 grade, adică chiar spre 10.
Nu aveam pregătit niciun itinerariu, dar ne rămăsese din toamna trecută o idee de a merge în plimbare până la Giurgiu, să vedem Cetatea Giurgiului. Și mai scotocisem atunci după alte obiective prin împrejurimile Giurgiului, aflasem astfel de Turnul cu ceas din Giurgiu, de Zidul Tabiei, de Situl arheologic Malul Roșu, de Crucea de piatră de la Călugăreni. Dar cel mai important era să ieșim din casă și mai ales din București. Că aveam și un țel să vedem Cetatea Giurgiului era un motiv bun și suficient, apoi puteam să mergem să vedem și Dunărea. Cu ideea asta am plecat de acasă după masa de prânz, adică după 3 după-amiază.
Până la Giurgiu am făcut cam 1 oră. Am nimerit pe șoseaua de centură, am trecut pe lângă o fabrică de ciment și parcă începeam să îmi amintesc ușor, ușor cele citite. Pe aici pe undeva trebuie să fie Zidul Tabiei, dar nu prea avem chef să îl căutăm. Ne-am continuat drumul și când să ieșim de pe șoseaua de centură, să o luăm spre port, ne iese în cale un indicator cu Cetatea Giurgiu. Ai zice că știam drumul și am venit la sigur.
Ăsta trebuie să fie Canalul Plantelor.
Pe malul canalului se află cetatea.
Și așa arată Cetatea Giurgiu primăvara.
Ne facem plimbarea la pas printre zidurile cetății.
Apoi ne hotărâm să mergem și până în port, să privim Dunărea.
Este destul de mare Dunărea. Probabil așa este în fiecare primăvară, după topirea zăpezilor. Oamenii ce locuiesc apropierea Dunării se pare că au o grijă în plus, adesea sunt chemați să întărească digurile cu saci de nisip.
Observ că și aici este un panou asemănător cu cel de la Cetatea Giurgiu. Acesta este numerotat cu 6. Caut pe aparatul foto și observ că cel de la cetate este numerotat cu 7. Deci 6 este Portul Giurgiu, 7 este Cetatea Giurgiu, care sunt restul cifrelor?!
1. Podul Prieteniei. Am trecut peste de mai multe ori. Nu am oprit niciodată să îl admirăm.
2. Dunărea. Am traversat-o de nenumărate ori pe poduri, cu bacul, am mers cu vaporul, ne-am plimbat și am admirat-o de pe faleză, de pe plajă, la fel, de nenumărate ori și din multiple locații.
3. Lacul Prietenia. Nu știu nimic de el, dar nu mă trage ața să mă duc să îl văd.
4. Canalul Plantelor. L-am văzut mai devreme, când am oprit la cetate.
5. Parcul Alei. Nu-mi spune nimic.
6. Portul Giurgiu. Aici ne aflăm.
7. Cetatea Mircea cel Bătrân. Asta este numele Cetății Giurgiu. Ea este motivul principal care a reușit să ne scoată din casă.
8. Turnul Ceasornicului. Trebuie să mergem să îl vedem și pe el azi.
9. Plaja Gostinu. Nu îmi spune nimic
10. Călugăreni - "Crucea de piatră". Despre asta am citit și ar trebui să mergem să o vedem. La venire, când am trecut prin Călugăreni, m-am tot uitat după ceva indicii, dar nimic. Poate la întoarcere o să avem mai mult noroc.
11. Parcul natural Comana. Numai bun de plimbare.
12. Mănăstirea Comana. Am vizitat-o într-una din ieșirile noastre din toamna anului trecut.
În afară de 3 lucruri de care nu am auzit, dar nici nu aș putea spune că mă dau în vânt să aflu ce-i cu ele, în rest aș putea spune că mi-s familiare.
Hai să mergem să căutăm Turnul cu Ceas. Am luat-o pe străzi la ghici. Nu aveam chef să opresc mașina să întreb. Așa că am colindat un pic Giurgiu în speranța că voi vedea la un moment dat o construcție mai înaltă decât toate blocurile înconjurătoare. Ce gândeam eu, doar nu o fi așa greu de reperat, îl vom observa de la distanță de câteva străzi. Însă Giurgiu s-a dovedit a nu fi chiar așa de mic. Am găsit în schimb un bloc ce mai păstra vechea stemă a României.
Și tocmai când renunțasem a mai căuta Turnul cu Ceas, fixasem pe gps drumul spre București, că deja nu mai știam încotro să o luăm spre casă, ne iese în cale și turnul. Oare ăsta să fie?! Caut repede pe net poze cu el, ca să fiu sigur că nu ne luăm țeapă. Și într-adevăr el era.
Avea și el plăcuță indicatoare numerotată cu 8.
Acum nu mai încăpea loc de îndoială.
Să mergem spre casă acum, căci lumina zilei ne părăsește încetul cu încetul. Pe drum spre Călugăreni încep să îmi mai aduc aminte detalii citite astă toamnă în legătură cu localizarea Crucii de Piatră de la Călugăreni. Trebuie să fie imediat ce traversăm podul peste Neajlov, acum nu știam în ce direcție. Am traversat podul, am intrat în Călugăreni și cu ochii roată după o cruce de piatră culcată la pământ, o zăresc pe dreapta, imediat după pod, când intram în sensul giratoriu.
Acum observ și plăcuța de monument istoric.
Și statuia lui Mihai Viteazul.
Când am venit parcă observasem o cruce pe un deal. Aia ce-o mai fi fost?! Tot un monument trebuie să fie. Însă acum ne-am tot uitat după ea și nu am mai observat-o. Lasă că poate vom opri la ea data viitoare. Cred că e de ajuns pentru astăzi. Putem spune că am spart gheața.
