Principalul obiectiv pe ziua de azi era Cetatea Șoimoș. Parcă, parcă o văzusem pe întuneric, în urmă cu 2 seri când veneam de la Peșterile din Poiana Ruscă. Însă drumul până la Deva era presărat cu diverse obiective, și pe stânga și pe dreapta. Dintre acestea, ar mai fi unul renumit, Castelul regal de la Săvârșin. Însă acesta, fiind reședința regală actuală, ne gândeam că o să îl putem vedea doar din afară.
Până la Șoimoș am oprit la Mănăstirea Maria Radna. Mănăstirea este de rit catolic și are ceva vechime. Însă a fost renovată de multiple ori. Chiar și acum când am vizitat-o noi era în plin proces de renovare.
Când am intrat în interiorul bisericii am avut impresia că suntem în Basilica San Pietro din Vatican.
Am stat puțin pe aici și am admirat toate icoanele și picturile.
Cu părere de rău că nu am reușit să îi facem o poză și din exterior, plecăm mai departe spre Cetatea Șoimoș.
Ia uite cum șade ea impunătoare pe deal.
Analizând așa de la distanță cărările bătătorite ce urcau spre cetate, mi-era teamă că e prea dificil pentru Cornelia. Dar totuși să ne apropiem, că parcă, parcă se mai face o potecă ce înconjoară tot dealul și pare mai puțin abruptă.
Era un traseu marcat cu bandă albastră care urcă până la cetate, dar era chiar cel care se vede de la distanță că o ia pe de-a dreptul. Pe lângă acesta mai exista o potecă foarte lejeră care părea să o ia roată în jurul dealului, aceasta nefiind marcată. Însă ce strică dacă vedem încotro duce?! Am urcat așa domol cu pauze dese și părea a fi ceea ce căutam noi, adică drumul mai lung, dar mai puțin abrupt spre vârful dealului.
Am ajuns numaidecât să vedem si cetatea. De aici e destul de clar, chiar dacă poteca nu duce la cetate, o luăm pe de-a dreptul acum și tot e mai bine decât cărarea aia abruptă ce urca pe partea cealaltă a dealului.
Și uite că ne întâlnim și cu marcajul. De ce au ales să marcheze traseul scurt și abrupt și nu pe cel lung și domol, nu știu, sau măcar să le fi marcat pe amândouă, dar în mod sigur există o explicație.
Are ceva ziduri în picioare cetatea asta.
Merită admirată.
Are și niscaiva locatari. Era un grup de vreo 20 de elevi, cred că liceeni, încărcați cu corturi și izoprene. Nu știu sigur dacă acesta era doar un punct intermediar pe traseul lor, sau dacă era locația de somn pentru noaptea ce urmează. Oricum nu păreau a se grăbi niciunde, se plimbau lipa-lipa, în picioarele goale pe covorul verde din cetate. Unii lecturau câte o carte pe zidurile cetății, alții trăgeau aerul curat de la înălțime prin pipă, dar pe aceia nu i-am prins în poză ca nu cumva să îi dau de gol pe-acasă.
Hm, ferestre circulare...
Cât am mers pe șosea nu mi-am dat seama că mergeam de-a lungul Mureșului și are un ordin de mărime semnificativ.
Acesta cred că este cel mai potrivit unghi de a privi cetatea. De aici ai crede că stă și astăzi în picioare, n-ai zice că în interior sunt doar ruine. Cred că și gașca de fete venită la picnic aici s-a prins de acest lucru. De fapt cred că știa dinainte, pentru că au urcat în urma noastră și au venit direct aici.
Destul de mulți oameni au ieșit astăzi la plimbare, să viziteze cetatea. Ah, dar cred că știu de ce, astăzi este sâmbătă, și au ieșit arădenii din oraș, la fel cum fug și bucureștenii în weekend, la munte sau la mare.
După ce am coborât, am intrat în Lipova să căutăm Castelul Misici - Bocu, că așa citisem noi pe internet că s-ar numi. Aveam adresa, pe care o cunoștea și gps-ul, și o poză, deci aveam toate șansele să îl găsim. Am mers după gps, până ne-a zis "Ați ajuns la destinație". Ei nu zău?! Și unde e castelul? Nu am văzut niciun indicator spre castel și nici nu vedeam vreo clădire să semene cu ce văzusem în poză. Am continuat să mergem, am urmat alt indicator de obiectiv turistic, am ajuns la Ansamblul Bisericii Adormirea Maicii Domnului.
Bun, dar noi am venit până aici pentru altceva. Hai să mai dăm un tur de oraș. Am ajuns la Liceul Sever Bocu.
Acesta să fi fost castelul?! Dar trebuia să fie muzeu. Cine știe, poate s-a schimbat între timp, și informațiile de pe site-ul respectiv nu sunt actualizate. Stai așa, că nici poza nu seamănă, acesta nu are deloc obloane. Hai să mai căutăm. Ajungem din nou pe unde ne dusese gps-ul mai devreme. De data asta l-am găsit, era chiar acolo unde ne-a zis gps-ul ați ajuns la destinație, dar cred că noi am reacționat cu întârziere la mesaj și trecusem deja de clădire.
Întrebăm și la poarta aceea mare, unde ne deschide un paznic și aflăm că într-adevăr aici e castelul, numai că se numește Castelul Sever Bocu și chiar este muzeu. Am intrat și în muzeu. Aici nu am găsit foarte multe lucruri care să fi aparținut lui Sever Bocu. Stați așa că poate nu știți cine a fost acest Sever Bocu. Sincer să fiu, nici eu nu știam până să vizitez acest muzeu. Dar ghidul muzeului a avut grijă să mă pună la curent cu foarte multe informații, și cel mai important lucru, Sever Bocu a fost ministru în guvernul lui Iuliu Maniu. Și cică în muzeu nu mai există prea multe lucruri care să fi aparținut lui Sever Bocu, pentru că au avut grijă să le distrugă comuniștii, după ce l-au arestat. Muzeul însă a prins viață în urma unei donații impresionante de opere de artă de la familia Costescu - Varga.
Poți găsi aici lucrări de-ale lui Theodor Aman,
de-ale lui Nicolae Grigorescu,
de-ale lui Ion Andreescu,
de-ale lui Ștefan Luchian,
de-ale lui Nicolae Tonitza,
de-ale lui Camil Ressu
și ale multor altor artiști mai puțin cunoscuți mie.
Următorul pe listă era Castelul Konopi din Odvoș. Pe acesta l-am reperat destul de ușor, pentru că imediat ce am trecut de plăcuța de intrare în localitatea Odvoș, a apărut pe partea stângă o grădina mare, iar printre copaci se distingea o clădire ce aducea a castel.
Urmează Cetatea dacică de la Vărădia de Mureș. Nu știu cum am citit noi că o să găsim cetatea în Julița, dar nu a fost chiar în van deturul pe aici, pentru că am găsit în Julița o biserică de lemn, declarată monument.
Ajunși în Julița, am întrebat și de cetatea dacică, și am fost îndrumați la Vărădia de Mureș. Am ajuns în Vărădia de Mureș, am trecut prin localitate, am ieșit din localitate și nu am găsit niciun indicator, așa că am făcut cale întoarsă și am întrebat încotro. Cică chiar la ieșire din localitate, spre Săvârșin, pe dealul din partea dreaptă a fost odată cetatea dacică, acum nu mai vezi nimic, decât un monument adus acolo. Am urmat întocmai indicațiile, pentru că au fost destul de precise. Am lăsat mașina în localitate și am plecat pe jos, neștiind exact pe unde o să parcăm. Dar chiar după ieșirea din localitate este o parcare largă și chiar de acolo se poate urca dealul. E cam plin de mărăcini pe acolo, se cunoaște că nu prea are nimeni curiozitatea să vadă cetatea. De fapt care cetate?! Pentru că nu se vede nicio urmă de potecă, era cât pe ce să suspendăm căutarea cetății la un moment dat. Am zis totuși să mai fac o ultimă încercare, să urc o pantă mai abruptă printr-o mare de vegetație, dar am urcat doar eu, să nu o mai chinui și pe Cornelia. Am dat de un lan mare de ierburi și urzici. Bine că sezonul nu ne-a lăsat să trecem la pantaloni scurți, că nu mai vedeam noi nicio cetate. Hai că după ce am traversat pădurea asta "luxuriantă", am dat și de monument. Când să mă întorc să o iau și pe Cornelia, ea sărăcuța încerca să urce și ea panta, că parcă lipseam de prea mult timp, și s-o fi gândit că sigur am găsit eu ceva de stau atât. Acum aveam o privire de ansamblu mult mai bună asupra lucrurilor și am găsit o cale mai ușurică de a urca și ea.
Să continuăm, Castelul Săvârșin. Cu toate că are vedere la strada principală, nu e chiar greu să treacă neobservat. Știu foarte bine asta, pentru că așa am trecut noi pe lângă el fără să ne dăm seama. Am oprit din greșeală după ce am trecut de el,
am deschis google maps pe telefonul mobil și acolo ne arăta că suntem chiar lângă el. Ne uităm noi mai cu atenție la punctul de pază al curții în fața căreia oprisem și [...]
păi ăsta trebuie să fie însemnul casei regale. Mai facem 2 pași să căutăm o breșă printre copaci, că ăștia obturează toată priveliștea. Eh, nu am făcut doar 2 pași, dar am găsit ceva, ceva.
Nu departe de castel, aici în Săvârșin, am găsit și un punct de informare turistică, dar nu prea am reușit să îmi dau seama ce program are, pentru că acum era închis.
Am mai aflat de pe panoul informativ despre Peștera Sinesie și Peștera lui Duțu, despre care mai găsisem câte ceva și pe internet. Am zis hai că poate sunt deschise publicului și nu or fi așa greu accesibile dacă sunt indicate ca obiective turistice aici. Mai întâi să mergem spre Gurasada, să vedem biserica de piatră, și apoi mergem în căutarea peșterilor. Am găsit biserica de piatră chiar la ieșire din Gurasada.
Biserica era închisă, și, ca la majoritatea bisericilor am găsit un biletețel cu numărul de telefon la care putem suna pentru a vizita biserica, dar nu-mi dau seama ce obligație are preotul acela să vină să ne deschidă nouă să vizităm biserica când avem noi chef. Nu am sunat să deranjăm omul.
Am ajuns apoi în localitatea Căprioara și ne-am apucat să întrebăm în stânga, în dreapta despre Peștera Sinesie. Unii ne-au trimis către o grotă.
Dar nu era asta. Am reușit să punem cap la cap indicațiile de la mai multe persoane și am ajuns la ulița din sat de unde, cică ar fi pornit drumul spre peșteră. Dar de-aici se intra în pădure și poteca parcă pleca în toate direcțiile, se subția și intra în mărăcini. După ce ne-am umplut de scaieți, am hotărât să abandonăm căutarea, că aveam experiența căutărilor Peșterii Albastre, pe care nu am găsit-o după multe ore pierdute de căutare. Am zis că am pierde mult timp, posibil să nu găsim nici peștera, apoi dacă am găsi-o, s-ar putea să nu putem intra, pentru că este rezervație speologică, iar apoi timpul să nu ne mai permită să vizităm pe lumină și celelalte obiective.
În Căpâlnaș am găsit Castelul Mocioni - Teleki, care este acum Spital de Psihiatrie, și bineînțeles nu ni s-a permis să intrăm în curtea spitalului. Dar faptul că funcționează acum un spital în incinta castelului, i-a permis să reziste și să nu se degradeze în timp, precum s-a întâmplat cu alte castele. Înălțimea gardului ne-a permis totuși să îi facem o fotografie de la distanță.
Un alt castel al familiei Mocioni am mai căutat în Bulci. Aici citisem că este amenajat un spital TBC. Însă ajunși la fața locului, am constatat că este cam părăsit. Ne-a întâmpinat un paznic care se pare că efectua această muncă de pază a castelului pro bono. Nu prea a vrut să ne lase să fotografiem castelul pentru că așa erau directivele. Am reușit totuși să furăm câte o poză.
Mai bine l-ar fi lăsat să fie în continuare spital pentru că s-ar fi păstrat mult mai bine. Dovadă stă celălalt castel al familiei, văzut la Căpâlnaș.
La apusul soarelui am ajuns în Chelman în căutarea unei cetăți. Nu eram foarte sigur că vom găsi ceva pe-aici, dar am fost surprins să văd că sătenii știau de existența ei și ne-au îndrumat destul de simplu. De fapt, cetatea era chiar lângă șosea, lângă șoseaua care leagă Chelmac de Conop.
Hai să mai mergem și la Șiștarovăț, să mai vedem un castel, înainte să se întunece de tot și apoi mergem acasă.
Mai întâi l-am văzut din spate
și apoi din față.
Se pare că aici activează acum Brigada Silvică. Ulițele care ne-au condus atât în față, cât și în spate, nu au fost foarte prietenoase. Și nici lumina zilei nu mai era să ne ajute, dar am reușit să ieșim la liman.
