Dinspre Covasna spre Vârful Lăcăuți (Munții Vrancei)

Despre Munții Vrancei am auzit că sunt niște munți foarte sălbatici. Și asta mi-a ajuns la urechi din mai multe surse. Dar sunt totuși niște munți unde nu am urcat pe niciun vârf. Am fost cu ceva vreme în urmă în vizită pe la Lepșa și de-acolo am plecat la plimbare pe Cheile Tișiței. Însă cam atât. Dar oare niște vârfuri nu au munții ăștia? Ia să vedem care este cel mai înalt vârf de aici. Vârful Goru! Și are 1785 m. Hai că sunt destul de înalți, comparativ cu Munții Perșani și Munții Bodoc, din turele trecute. Adevărul e că ar fi trebuit să mă aștept la asta, având în vedere înălțimile vecinilor: Munții Buzăului ating 1772 m în Vârful Penteleu, Munții Hășmaș ating 1783 m pe Vârful Hășmașu Mare. Analizând hărțile am ajuns la concluzia că sunt cam lungi traseele pentru a ajunge pe vârf. Adică ar cam fi necesare măcar 2 zile. Nu e de noi. Să-mi iau gândul de la Munții Vrancei. Mai ales că aici înoptatul la cort înseamnă la nivelul pădurii, cu animalele plimbându-se pe la ușa ta.

Mi-am îndreptat privirea iar spre Munții Perșani. Munții ăștia, oricât de puțin cunoscuți ar fi, se pare că au de oferit foarte multe locuri plăcute ochiului. Acum am descoperit că și Cheile Vârghișului, despre care auzisem de multă vreme, fac parte tot din Munții Perșani. Bun, am găsit o variantă posibilă pentru o tură de weekend la munte.

Și totuși nu reușesc să îmi iau gândul de la Munții Vrancei. Ia să mai cercetăm puțin. Ar mai fi un vârf: Vârful Lăcăuți cu 1777 m. Aici este amplasată și o stație meteo. Lasă că nici ăsta nu-i mai cumsecade. Tot la fel de lungi sunt traseele. Dar de ce oare toate traseele pornesc dinspre est!? Că localitățile din vestul munților par mai aproape. Ia să vedem, din Comandău nu e niciun traseu spre Vârful Lăcăuți? Sunt câteva articole, majoritatea au urcat pe forestier, nimeni nu zice de vreun traseu marcat. În sfârșit găsesc informația salvatoare: au fost (re)marcate traseele din Munții Vrancei. Triunghi galben pornește din Comandău și urcă până pe Vârful Lăcăuți. Doar că pare un pic cam lung: 17 km. Hai că mai mergem puțin cu mașina, dar tot rămân 16 km de mers pe jos. Dus - întors ar fi 32 km. Mult prea mult. Să zicem că distanțe similare am mai parcurs, dar cu rucsac ușor în spate. Dinspre Covasna nu este niciun traseu? Ba da. Uite marcajul punct albastru pornește din Covasna, parcurge câțiva kilometri buni pe drumul ce leagă Covasna de Comandău și apoi urcă spre Lăcăuți parcă ceva mai direct. Distanță de la drumul comunal până pe vârf: 11 km. Pornim de la 1050 m și până 1777 m parcurgem o diferență de nivel de 700 m. Hai că e realizabil. Gata, mergem! Aveam să redemonstrăm mai târziu veridicitatea proverbului: "Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg!".

Asta vom face sâmbătă, căci sâmbătă este ziua cu prognoza cea mai bună pe toată perioada zilei. Duminică vremea ar fi bună doar în prima parte a zilei. Ce am putea face duminică? Păi am putea merge pe Cheile Vârghișului. Mai analizând puțin ce mai poate oferi Covasna turiștilor, am zis că am putea lăsa Cheile Vârghișului pe altă dată, că oricum e distanța un pic mai mare până acolo, și am putea să mai vizităm obiectivele din apropierea Covasnei. Altfel acestea vor cam rămâne orfane și nu le vom mai putea lega de nicio altă excursie. Pe aici ar mai fi de văzut: Planul Înclinat, Cetatea Zânelor, Mocănița, Cascada de sub Șiclău. Hai că s-au adunat suficiente pentru o zi de relaxare, după un traseu lung.

La această tură se înscrie și Emilia. Vineri plecăm mai devreme din București și ne cazăm în Covasna, ca să fim cât mai aproape de intrarea în traseu.

O căsuță doar pentru noi.

Mâine la cât trebuie să plecăm? Și cât facem de aici până unde vom lăsa mașina? Mai urmărisem un episod de-a lui Ioan Stoenică, în care urca chiar pe acest traseu. Și chiar la plecare se întâlnise cu un grup de elevi ce urcau în aceeași direcție. L-a întrebat pe îndrumătorul acestora cam cât estimează că vor face până sus, acesta nefiind prima oară când urca cu un grup de copii. Păi 3 ore jumate, primi răspuns. Asta a fost un lucru de reținut și unul chiar îmbucurător. Credibil, de altfel. În cazul ăsta noi putem aproxima că vom face 5 ore la urcare. Stăm 1 oră pe vârf și mai facem 3 ore la coborâre. Astfel, dacă plecăm la 10, ne întoarcem la 19. Dacă plecăm la 11, ne întoarcem cam la limită și dacă ne mai întindem puțin pe traseu, e posibil ca la întoarcere să punem și frontalele în funcțiune. Deci, cel mai bine ar fi să pornim urcarea la ora 10. Cu mașina vom mai face vreo 40 de minute, hai 30. Cu alte cuvinte, la 9 să cam fi gata de plecare. Cu deșteptarea la 8 are toate șansele să se trezească și Răzvan fără ajutor.

Și lucrurile cam așa s-au desfășurat dimineață.

Am luat micul dejun în liniște.

Am pornit cu mașina spre Comandău. Reperăm și locația majorității atracțiilor turistice de a doua zi. La ieșire din Covasna, chiar la plăcuța cu numele orașului, s-a terminat și asfaltul. Urmează un drum destul de bun, pentru un drum de macadam. Am mers constant cu 30 km/ h. Și cred că așa se continuă până la Comandău.

Și unde ziceați că mergem? Păi pe Vârful Lăcățui spune Cornelia. Nu e Lăcățui, e Lăcăuți, zic eu. Bebe conchide, ca să împace și capra și varza, acest vârf are 2 nume: Vârful Lăcăuți și Vârful Lăcățui.

Ne oprim după vreo 11 km, înainte de o curbă la dreapta. Pe partea stângă pornește în sus traseul nostru cu marcaj punct albastru.

Pe partea dreaptă este un fel de refugiu cu loc suficient să lăsăm mașina, fără a încurca circulația. Se văd aici urme adânci a unor utilaje mari, dar nu se vede niciun alt drum în afara celui pe care urmează să urcăm noi; așa că lăsăm mașina liniștiți acolo.

Ne echipăm și pornim.

Ia uite ce scrie aici, chiar la intrare în traseu! Vârful Lăcăuți 4 ore - 4 ore jumate. Nu prea mai cred că vom face 5 ore. Dar să ne păstrăm totuși optimismul: la ora 15 vom fi vârf. Acum e ora 10:15.

Nu intrăm bine pe traseu că ne face primirea o baltă mare cât toată lățimea drumului.

Hai că putem trece prin iarbă, pe lângă drum. Dar urmele acestea de animale le-ați văzut?

Păi să încercăm să le identificăm. Aceasta poate fi de câine sau de lup. Aceasta ar putea fi de căprioară. Dar aceasta? Aceasta este sigur de urs.

Bine că ne-au fost prezentate toate datele problemei de la începutul traseului.

Urmează un urcuș pieptiș ca să ne demoralizeze așa puțin.

Dacă nici asta nu ne-a făcut să dăm înapoi, atunci putem continua liniștiți.

Mai prin pădure, mai prin luminiș, mai prin poiană, mai prin frunziș. Hei, hei, ce căutați voi înainte? Mă depășiseră fetele și tot sporovăind acolo țineau drumul tot înainte. Dar marcajul o tăia la dreapta prin pădure, să iasă în altă potecă. Ia treceți voi în spatele nostru, să puteți povesti liniștite!

Hai că a zburat 1 oră și ceva. Acum mergem agale în plan orizontal, la stânga pădure, la dreapta poiană, ne înscriem pe o linie curbă, parcă să ocolim tot muntele.

Acolo este căsuța veveriței, ne spune Răzvan. Așa a învățat el din cărțile lui de joc cu animale și habitaclul lor. Ce pot să zic?! Eu nu observasem până acum vreo căsuța de veveriță, așa că nu îl pot contrazice.

Mai sunt și șerpi pe drumul ăsta.

Dar acum oare de ce coborâm?

Eh, coborâm și noi puțin. Mai coborâm, mai urcăm, că doar așa e la munte.

Glumă, glumă, dar parcă gluma asta se îngroașă. Doar ce urcasem și noi 300 m în altitudine și ne bucuram că mai avem doar 400 de urcat, că acum coborâsem deja 100 m. Și tot continuam coborârea. Planul se înclina parcă și mai tare. Chiar nu îmi place deloc surpriza asta. Stai nițel să analizez puțin pe gps. Ah, nuu! Mai avem de coborât încă 100 m. Aproape că am urcat degeaba până acum.

Ce să zic?! A fost o plimbare frumoasă până acum. Am ajuns să ne întâlnim cu un drum forestier care pare destul de bun.

Oare nu am fi putut veni până aici cu mașina?! Că traseul de-abia de aici începe. Dar mai întâi să traversăm apa asta.

Am trecut noi prin altele mai învolburate, asta nu ne sperie. Însă nu ar trebui subestimat nici acest râu. Pun piciorul pe o piatră, stă bine. Pun piciorul pe următoarea, asta nu prea stă bine, hai să o aranjez mai bine cu piciorul. Acum stă bine și aceasta, însă doar în poziția înclinată spre înainte. Trecem la următoarea piatră. Am pus piciorul pe ea, asta nu stă deloc bine. Retragerea! Ups, acum s-a schimbat și poziția pietrei anterioare. M-am bâlbâit câteva secunde, nemaigăsind o soluție rapidă, așa că am ajuns cu ambele picioare în apă.

Fleșc, fleoșc, repede până la mal, să nu apuce să intre prea multă apă în bocanci. Bucuria lui Răzvan, că am făcut și puțină baie. Hai că nu băltește apa în interior. Fetele s-au descurcat mai bine.

Aici este un canton silvic. Și stă etalat un taf. Uite tati, un tractor, îmi zice Răzvan.

Da, tati, un taf! 2 tractoare! Unde este al doilea? U'te, acolo! Mai facem vreo 10 pași și îl vedem și noi pe al doilea.

Deja m-am obișnuit să aibă dreptate la numărătoarea tractoarelor, încât nu îl mai contrazic, ci caut cu interes să văd unde se ascunde și cel pe care nu l-am văzut.

Părăsim drumul forestier și continuăm pe un drum montan, pentru mașini serioase.

Noi am făcut până aici 2 ore jumate. Se pare că de aici mai avem încă 2 ore - 2 ore jumate.

Sper doar să nu mai avem parte de vreo coborâre surpriză.

Să mai urcăm puțin și apoi să facem o pauză.

Cam pe aici estimăm a fi mijlocul traseului. Este ora 13. Nu prea avem cum să ajungem la 15 pe vârf, dar poate măcar la 15:30.

Avem altă deschidere de acum. Vedem versanții împăduriți la care nu puteam ajunge cu privirea până acum. Hai să facem niște poze cu aparatul foto! Nu cu ăsta mic, cu cel mare! Unde este rucsacul foto? Ah, de-aia mergeam eu așa lejer?! Ha?! Și totuși unde e? Cred că a rămas la mașină. Ah, nu! Măcar de ar fi rămas în cameră, nu în mașină, la vedere. Încerc să îmi iau gândul că suntem la mijlocul drumului abia. Facem poze cu ce avem.

Și vremea parcă s-a mai schimbat. Avem parte de soare mai mult, a început să bată și vântul. Până acum am fost la adăpost.

Chiar și terenul a devenit mai accidentat.

Continuăm cu drag și elan la deal.

Răzvan a obosit de atâta urcat, e momentul să tragă un pui de somn. O oră bună de somn. Însă tati a cam început să se miște în reluare. Ar face o pauză, dar nu vrea să trezească bebelușul, că merită și el să se odihnească. Mai mergem așa încet, încet.

Stai așa, dar cum am ajuns să mergem pe un drum paralel cu cel marcat? Că nu am observat nicio bifurcație. Și într-adevăr nu mai văd niciun marcaj. Acum nu e mare problemă, că și acest drum tot acolo ne va duce, doar că e o idee mai lung. Drumul ales este mai circulat de atv-uri și enduro. Cred că în atv erau oamenii de la stația meteo. L-au admirat pe Răzvan dormind și au vrut să ne încurajeze spunându-ne că mai avem foarte puțin. Poate pentru ei, pe atv, o fi puțin. Pentru noi cred că puținul ăsta va mai dura vreo oră.

Te-ai trezit, tati? Ai dormit bine? Facem pauză sau, mai bine, facem cu mami schimb de rucsaci? Schimb de rucsaci, că și-așa suntem în întârziere, vom face pauză pe vârf.

Un petec de zăpadă!

Ne reîntâlnim cu marcajul nostru.

Până la urmă cred că a fost mai bine pe forestierul ăsta, că de obicei poteca este cu suișuri și coborâșuri, așa forestierul, chiar dacă a fost puțin mai lung, a fost ceva mai temperat în denivelări. Tot aici ne mai întâlnim și cu marcajul triunghi galben, care vine din Comandău.

Indicatorul ăsta ne zice că mai avem jumătate de oră.

Să îl credem? Oricum, mult nu mai are cum să fie. Și cred că ar trebui să putem vedea de acum Vârful Lăcăuți cu stația meteo. Nu încă, poate mai încolo. Dar vârful ăla cred că este Vârful Goru.

Nu mai mergem mult și, printre copaci, ni se arată și stația meteo de pe Vârful Lăcăuți.

O tăiem prin pădure.

Ieșim iar în forestier.

Am putea să urcăm de-a dreptul spre vârf, pe unde se vede drumul ăsta abrupt, însă poteca marcată ocolește puțin. Panoul cu atenție câini răi din dreptul abruptei scurtături ne îndeamnă parcă să ocolim.

Ajungem în sfârșit în creastă.

Aici se adună toate culorile de marcaje.

Ultima urcare!

Am ajuns! Este ora 16. Am făcut aproape 6 ore până aici.

Unde sunt cățeii? Uite unul negru care pare să fie pașnic. Și mai e unul mai hămăitor.

Care-o fi vârful!? Aici, la releu? Sau dincolo, la troiță.

Se pare că releul este plasat pe cel mai înalt punct, deci aici trebuie să fie.

Însă noi poate ar fi mai bine să ne luăm pauza de masă la troiță, mai departe de căței. În plus, la troiță avem și o deschidere mai largă spre orizonturi.

De câinele negru nu am scăpat. Surprinzător, mănâncă și pâine. Înseamnă că e flămând rău.

1 oră pauză de masă, de admirat, de odihnit, de pozat.

Nu e chiar cald aici. Răzvan a primit windstopper-ul lu' mami, care-i vine ca o rochiță.

Nu știu cum se face, dar niciodată nu putem sta pe vârf cât ne dorim.

Ori facem prea mult la urcare și ne rămâne puțin timp pentru coborâre, ori ne fugărește vremea. D-apăi și noi ne alegem niște trasee...

La 17 trebuie să ridicăm ancora. Ce am urcat în 6 ore, trebuie să coborâm în 3 jumate. Vom merge cam în pas alert și mai fără opriri, ca să ajungem pe lumină. Și-așa ultima parte, unde e posibil să avem nevoie de frontale, va fi în pădure, pe unde am văzut urmele acelea de animale.

Iau eu rucsacul lui Răzvan în spate, urmând să facem schimb din nou mai încolo, și pornim la vale. Hai să mai băgăm puțini cărbuni că ăsta nu e pas alert.

Știu, nu ne vine să plecăm, vrem să mai admirăm puțin peisajele, că apoi o să ni se facă iar dor de ele.

Ratăm scurtătura prin pădure și ajungem după exact 30 de minute la indicatorul pe care scria jumătate de oră până pe vârf. Hm, nu e ceva ciudat?! Timpii ăștia sunt calculați pentru mers alert la vale? Și sunt direcționați ca și cum ar fi pentru urcare? Ne-am mai dovedit încă o dată că noi trebuie să mai adăugăm încă o marjă de 50% la timpii estimați pentru urcare.

Acum, ce ziceți? Urmăm exact traseul marcajului punct albastru, pe care l-am ratat la urcare? Că noi am venit din direcția asta, adică dinspre dreapta, pe drumul ăsta mai circulat de atv-uri, dar nemarcat. Nuu, noi am venit din față. Ei, da, stați să vă arăt ce a înregistrat gps-ul, că el nu are cum sa mintă. Hai că pe Cornelia am convins-o, însă Emi nu era încă lămurită. Abia după ce am făcut câțiva pași pe poteca neexplorată a realizat și ea că lucrurile sunt noi pe aici.

Ieșim în drumul pe care urcasem și privim înapoi. Îmi dau seama de ce l-am ratat: potecă secundară, fără vreun indicator care să te tragă de mânecă: "Pe aici!". Bine că am avut încărcate pe gps toate variantele posibile de trasee, că altfel era posibil să ne fi întors să vedem unde am pierdut marcajul.

Continuăm coborârea. Văcuțele ce le văzusem în vale, acum urcaseră lângă drum, pregătite parcă să se îndrepte spre culcare.

Dar oare văcuțele nu sunt păzite de căței, precum și turmele de oi? Ba da! Ia uite-i! 1, 2, 3, 4, 5... am pierdut numărătoarea. Pe partea stângă a drumului, puțin mai la vale, observase Răzvan "un gunoi", adică un tomberon de gunoi. Nu e tati un gunoi, e o baracă în care stă ciobanul. Acolo stau cățeii, nu ciobanul, ținu Răzvan să mă corecteze. Păi normal, dacă baraca e înconjurată de atâția câini!? Hei, Emi, ce te-ai cocoțat acolo? Drumul nostru, lat cât să încapă o mașină, era precum un făgaș mărginit de niște laturi mai înalte. Și Emi a noastră pe acolo mergea, și încă cu viteză. Păi se merge mai bine pe aici. Văd, dar cu dulăii ce-ai avut să îi stârnești? Dar cine i-a văzut? Treci jos! Oricum e prea târziu. Strângeți rândurile! Nu-i băgați în seamă! Nu flutura bățul! Nu alerga! Mergeți normal! Uite că vine și văcarul după ce am trecut de câini. Schimbăm și cu el două vorbe din mers și ne vedem de drum.

Hai să facem o mică pauză tot aici, chiar unde am făcut și la urcare. 10 minute, nu mai mult. Aici este fix mijlocul drumului, și ca distanță și ca timp. Este 18:50.

Gata, mai departe! Ajungem la canton. De data asta este cineva aici. Întrebăm de curiozitate dacă e practicabil drumul cu mașina până aici. Cică da, chiar dacă este drum forestier, urcă și mașini mici până aici. Eu voiam să aflu, de fapt, dacă e bun drumul, nu dacă e permis. Dar având în vedere că la urcare am văzut un Peugeot mititel, cred că e practicabil și pentru mașini mici. Dacă am fi știut de varianta asta înainte, am fi luat-o în calcul. Acum e cam târziu pentru noi sau, cine știe, poate data viitoare [...]

Pentru traversarea râului găsim alte variante de data asta.

Începe urcușul. Am încercat eu să parcurg toată urcarea, dar deja pierdeam prea mult timp. L-am mutat pe Răzvan la mami în spate. Acum ne mișcăm mai cu talent. La fel ca la dus, partea asta a drumului pare a fi mai la dos și terenul mai fin.

Printre copaci vedem cum coboară cu repeziciune soarele spre asfințit.

Tot versantul opus începe să se coloreze roșiatic.

Hai că nu mai avem mult. Și totuși pare că nu mai ajungem. Pe gps estimez că ar mai fi vreo 3 km. După vreo jumătate de oră tot așa. Nu se poate! Ca apoi să apară în rază locația mașinii. Mai avem maxim 500 m până la mașină. Gata, am ajuns! Și mai este încă lumină. S-a lungit puțin ziua, dacă mai avem lumină la 20:45.

Însă nu îmi mai recunosc mașina. Parcă nu era așa murdară. Și ce sunt striațiile astea? Pânze de păianjen? Păi dacă așa arată după 10 ore, oare după câteva zile cum ar ajunge?! Înglobată în întregime într-un cocon?

V-a plăcut la plimbare? Daaa! Mai mergeți și altă dată? Daaa! Să vedem unde vom mai merge data viitoare. Până una - alta, mâine ne vom plimba tot prin zonă, să vedem ce mai are de oferit Covasna. Foarte interesantă mi s-a părut ideea proprietarului de a lăsa în cameră o listă cu toate atracțiile turistice din zonă. Și chiar sunt multe. Nu găsesc însă acest traseu pe care l-am făcut astăzi. Cred că nu l-au considerat un traseu pentru oameni normali.

Detalii
Data excursiei
12 mai 2018
Etichete:
muntii vrancei
bebe la munte
Comentarii