Castelul Corvinilor și Cheile Băniței între 2 Șipote

Planificarea acestui concediu are o lungă și "tumultoasă" istorie. A început în urmă cu mai bine de 1 an. Într-una din ieșirile noastre la munte cu Mihaela a apărut ideea de a face turul Scoției. M-am apucat să fac planul, să caut locații de cazare, am cumpărat chiar și un ghid frumos ilustrat, lucru pe care îl fac de obicei după ce ne întoarcem dintr-o astfel de excursie. Am stabilit perioada, mai rămăsese să vânez biletele de avion. Apoi chiar în ziua în care ne hotărâsem să cumpărăm biletele de avion m-a anunțat Boby că nu poate merge. Și pentru că pe el ne bazam pentru condusul pe stânga, am renunțat cu totul la idee.

În continuare m-am apucat să analizez rând pe rând Spania, Portugalia, Norvegia, Germania. Spania avea neajunsul că era mult prea întinsă și nu găseam formula pentru a realiza turul perfect, chiar dacă ar fi fost pentru o jumătate sau doar pentru un sfert de țară. La Portugalia se legau mult mai bine lucrurile și atracțiile turistice chiar erau din categoria super. M-am cam dezumflat puțin când am ajuns la capitolul prețuri. Norvegia m-a încântat cel mai mult. Se potrivea de minune după Turul Islandei. Mi se părea singura cu șanse reale de a atinge nivelul de încântare din Islanda sau, cine știe, poate chiar să îl poată depăși. După Turul Alpilor nu credeam că vom găsi ceva mai frumos, dar am găsit Islanda. Acum e normal să sperăm la ceva și mai spectaculos. Pentru a ajunge să vedem unele din cele mai superbe locații din Norvegia este nevoie să facem trasee de drumeție nu tocmai scurte. Astfel am decis să mai așteptăm puțin să mai crească Răzvan pentru a putea parcurge pe piciorușele lui distanțe mai mari. Căci în spate nu se mai pune problema să îl mai cărăm. Am ajuns în cele din urmă la Germania. Realizasem un plan numai bun pentru vacanța de vis a lui Răzvan, cu multe zoo și parcuri de distracții. Urma să plecăm cu mașina personală, așa că scăpam de cheltuielile de avion și inchiriere mașină. Am făcut chiar și rezervările la cazări. Acum mai așteptam doar să vină momentul plecării. Interesant a fost că planul acesta îl aveam finalizat înainte chiar și de cel al plecării în Malta, excursie ce am făcut-o în februarie, adică cu jumătate de an înainte.

A apărut apoi pandemia, care a ajuns să ne dea toate planurile peste cap. Am tot sperat până în ultimul moment să ne lase să plecăm. Dar cu vreo 2 luni înainte au început să apară restricții de călătorie impuse de anumite țări printre care și câteva din cele pe care le tranzitam. Situația nu părea să se amelioreze, astfel că am hotărât să renunțăm la excursie, cât mai aveam posibilitatea de a anula gratuit rezervările de cazare. Astfel am rămas iarăși fără plan de concediu. Singurul lucru pe care nu l-am schimbat deloc a fost perioada concediului.

Trebuia acum să ne gândim la planificarea unui concediu în România. Acest lucru nu este chiar așa rău, căci avem multe lucruri frumoase de văzut și la noi în țară. Unele dintre ele chiar ne-ar face plăcere să le revedem, dar în mod sigur vom găsi și altele noi. Gina și Elena, cu care aveam planificat să plecăm în acest concediu, nu aveau nimic împotriva acestei modificări de ultim moment. Elena ar fi preferat totuși mai mult să facem turul Germaniei, dar cine nu ar fi preferat!? Însă astea sunt condițiile actuale și trebuie să ne adaptăm. Unde să mergem? Păi în primul rând trebuie să vizităm Castelul Corvinilor pentru Răzvan. De asemenea trebuie să mergem să vedem Tabula Traiana. De vreun an de zile mă tot întreba Răzvan arătându-mi magnetul de pe frigider cu Tabula Traiana, când mergem și noi acolo. Ar fi momentul! Nu vom putea trece granița la sârbi, dar vom putea privi de pe malul nostru. Mai punem pe listă Sarmizegetusa Regia, Cheile Nerei, Cheile Turzii, Grădina Zmeilor, Cimitirul Vesel, Cascada Cailor, chiar dacă am mai fost pe acolo, dar merită revizitate, mai ales că Gina și Elena nu le-au văzut. Deja putem spune că s-a conturat un itinerariu: Banat - Apuseni - Maramureș. Om vedea noi cu ce mai umplem golurile.

Vineri după prânz ne îndreptăm spre Deva, unde vom sta 3 nopți, ca să avem 2 zile pline pentru vizitat împrejurimile. La Deva ne-am cazat într-o casă veche căreia i-au fost aduse doar câteva modificări, încercând parcă a nu-i știrbi prea mult din aspectul retro. Nu degeaba i-au pus numele de Vintage House. Noi însă am numit-o "Casa cu furnici". Chiar dacă la prima vedere bucătăria era doar a noastră, în realitate am împărțit-o cu o colonie de furnici. În prima zi nu ne-am dat seama de acest lucru, însă a doua zi au început sa apară semne de întrebare când ni se împuțina mâncarea. Am descoperit destul de repede și vinovații. Inițial am încercat să le gonim, dar unde să le gonești, când de fapt noi eram musafiri în casa lor. Până la urmă am ajuns să conviețuim destul de bine: la masă stăteam alături de ele, din cozonac mâncam împreună... Într-un cuvânt ne-a plăcut la furnici acasă.

Sâmbătă avem în plan să vizităm câteva lucruri. Și primul de pe listă este Castelul Corvinilor. Să deschidem concediul cu un obiectiv cu adevărat special. Nu avem în țară prea multe castele așa impresionante. Ar mai fi Castelul Peleș, pe care l-a văzut Răzvan chiar anul ăsta de ziua lui, Castelul Bran, pe care l-am văzut ultima oară toamna trecută, Castelul Cantacuzino din Bușteni și poate ar mai fi vreo 2 pe care le-am vizitat ultima oară în urmă cu vreo 10 ani, când erau în proces de restaurare.

Să revenim la Castelul Corvinilor! Orașul Hunedoara, unde este construit castelul, este destul de aproape de Deva, unde suntem noi cazați, astfel am ajuns destul de repede dimineață la castel. Lumina dimineții nu este favorabilă privirii castelului prin obiectiv din acest unghi.

Și parcă am mai luat această țeapă și ultima oară când l-am vizitat, doar că a trecut suficient de mult timp încât să uit acest aspect. Să vedem cum învârtim programul zilei de azi că poate diseară, în drum spre cazare, ne mai oprim o dată aici.

Stăm pe gânduri, oare să intrăm și în castel? Noi suntem încântați foarte mult de aspectul exterior al castelului. Și apoi oricum l-am mai văzut în interior și data trecută. Până una - alta fetele s-au hotărât să viziteze "Expoziția de tortură", muzeu înființat chiar în fața intrării în castel.

Pentru că am venit aici special pentru Răzvan, am zis că el trebuie să fie cel care decide dacă vom vizita și în interior castelul. Așa că am cumpărat bilete să intrăm. Cornelia își aduce aminte că înainte puteai face poze pe pasarela castelului fără a plăti bilet de intrare. Acum au pus turnicheții chiar înainte de pasarelă.

Am fi putut plăti pentru a primi un ghid audio, să ascultăm mai multe povești. Însă știu că ne cam lipsește răbdarea să ascultăm, căci am mai încercat cu altă ocazie. Ne plimbăm și noi mai mult să admirăm.

Mai citim din loc în loc panourile informative să aflăm la ce ne uităm.

Nu știu cum se face dar acolo unde mergem noi se aglomerează excesiv, de parcă se ține toată lumea după noi. Astfel în turn am urcat repejor, dar pentru coborâre ne-am pus pe așteptat la coadă.

Mai facem câteva poze în curtea interioară.

Apoi într-o zonă exterioară, pe zidurile castelului.

Apoi mai vizităm câteva încăperi care ne scăpaseră.

Și ne îndreptăm spre ieșire.

Următorul punct pe lista de azi sunt Cascadele Șipotului din Munții Șureanu.

Cum am ajuns noi să aflăm de această salbă de cascade?! Păi se făcea că în urmă cu câțiva ani ajung și ai mei la Săpânța, la recomandarea noastră, să vadă Cimitirul Vesel. Doar că ei au mai descoperit acolo și o cascadă frumușică, Cascada Șipot. Atunci am pus-o pe listă pentru a o vizita data viitoare când vom ajunge pe acolo. Dacă în concediu ăsta ne-am propus să ajungem și în Maramureș, am putea să trecem și pe la Cascada Șipot. Ar trebui totuși să caut ceva mai multe informații despre cum putem ajunge acolo, pentru a nu bâjbâi la fața locului. Și căutând pe google maps Cascada Șipot am găsit mai multe cascade cu numele Șipot sau Șipote. Însă niciuna nu era cea din apropiere de Săpânța. Am adunat informații despre fiecare în parte și m-am hotărât să le vizităm pe toate. Astfel vom da o temă acestui concediu: tema șipote. Printre Șipotele găsite au fost și cascadele de pe Valea Streiului.

Aceste cascade din județul Hunedoara le-am găsit sub mai multe denumiri: Cascada Șipote din Munții Șureanu, Cascada Izvorani, Cascada de pe Valea Cheii, Cascadele Șipotului de pe Valea Streiului.

Pentru a ajunge la cascade am urmat drumul E79 până în localitatea Baru. Venind dinspre Hațeg spre Petroșani, am făcut stânga spre Valea Streiului, chiar așa scrie pe indicator. După 3 km de asfalt au urmat 4 km de drum forestier destul de bun.

Deci am intrat în Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina.

Dacă imediat ce am părăsit drumul european am găsit un panou de informare ce ne prezenta Cascadele Șipotului, alături de Zona Carstică Calcarele Lola, ulterior nu am mai găsit absolut niciun panou, indicator sau marcaj. Dacă nu ar fi fost oprite mai multe mașini în poienița de unde se face plecarea spre Cascadele Șipotului, nu știu dacă ne-ar fi fost chiar așa ușor să îl identificăm. Aveam totuși coordonatele gps ale punctului de start (45.513585, 23.214860), deci ne-am fi descurcat oricum. Fiind deja 3 mașini parcate aici, mi-ar fi fost cam greu să o parchez și pe a mea fără a le bloca pe celelalte. I-am găsit un locșor vizavi.

Tocmai când ne pregăteam să pornim la drum, se întorceau câțiva de pe traseu. Am zis să îi întrebăm una - alta. Merseseră cam un sfert de oră apoi s-au întors. Cică pentru a merge în continuare ai nevoie de echipament. Mergem și noi să vedem despre ce este vorba.

Facem câțiva pași și chiar la intrare în pădure rămânem puțin pe gânduri: spre stânga sau dreapta. Există potecă în ambele direcții. Aici trebuie să recunosc că am trișat puțin, am ales dreapta pentru că îi văzusem pe ceilalți pe unde coborâseră. Poteca este destul de evidentă și câteodată mai vezi și câte o bandă galbenă ștearsă pe copaci.

Deci a fost odată marcat acest traseu.

Când am plecat de la cazare am transmis tuturor că astăzi avem de trecut prin apă, așa că ar fi bine să se încalțe cu sandale. Doar că acest traseu nu e chiar de sandale. Nu a fost chiar un traseu ca o plimbare în parc, dar nici de speriat nu a fost.

Iar frumusețea căderilor de apă creștea pe măsura ce înaintam. Cu alte cuvinte nu trebuie să te mulțumești cu admiratul primului rând de cascade întâlnit.

Următorul obiectiv este tot o cascadă, tot un șipot. Despre aceasta nu am găsit nicio indicație de orientare. Pe google maps vedeam localizarea, vedeam o poză, dar nu prea eram pe deplin convins de existența ei în realitate. Pentru că în apropiere este Pensiunea La Cascada Șipot, m-am gândit să nu fie cumva totul făcut doar de reclamă. Am găsit totuși un clip pe youtube care mi-a adus-o puțin mai aproape de realitate, dar tot eram reticent să cred că a fost filmată cea de acolo. Frumusețea din imagini m-a convins totuși că merită să verificăm. Acum, după ce am fost acolo, pot spune că acolo chiar este o cascadă și este chiar cea din filmuleț.

Suntem pe drumul E79, tot dinspre Hațeg spre Petroșani. Imediat după un pod peste pârâul Rusești ar trebui să facem stânga pe Strada Șipote. Doar că nu prea avem voie să facem stânga aici. Iar după vizitarea acestei cascade va trebui să continuăm spre Cheile Băniței, adică la ieșire înapoi în drumul european va trebui să facem iar stânga pe interzis. Mai bine ar fi fost să vizităm Cheile Băniței mai întâi, apoi să venim la Cascada Șipot din Merișor și astfel nu am mai încălca nicio regulă de circulație rutieră.

Mergem cam 1 km pe o străduță îngustă, neasfaltată, cea găsită pe google maps drept Strada Șipote. De aici nu mi-e clar pe unde trebuie să continuăm, ar fi 3 variante și fiecare din ele pare să intre în curtea cuiva. Nici mașina nu prea avem unde o lăsa, dar o sui pe o movilă de pământ înierbată, după ce debarcă toată lumea. Undeva în lateral stâtea agățată o foaie A4 care ne-a lămurit că pe acolo trebuie să mergem spre Cascada Șipot.

Nu era vizibilă de la distanță prea mare, mai ales pentru că era cam verzulie, la fel ca și peisajul.

Dar am observat-o când ne-am apropiat. Acum ne e clar pe unde trebuie să o luăm. Acesta este și drumul spre Pensiunea La Cascada Șipot. Ne oprim în fața pensiunii.

Și-acum încotro? Păi trebuie să urmărim semnele, căci destul de des sunt agățate foi care să ne îndrume. Deci trebuie să deschidem portița asta,

traversăm porțiunea îngrădită. O nouă foiță agățată pe ușa unei magazii ne mai relaxează, nu ne mai simțim niște intruși pe proprietatea omului, acum putem spune că suntem invitați. Ori de câte ori aveam câte o nedumerire pe unde trebuie să continuăm, apărea câte o foiță salvatoare, facem dreapta, traversăm un podeț de lemn,

facem stânga,

apoi tot înainte și am ajuns. Traseu mai scurt ca acesta nu am mai făcut până acum, zice Răzvan. Cascada nu are debit așa mare cum văzusem în imagini, dar este frumușică chiar și la debit scăzut.

Parcă seamănă puțin cu Cascada Șușara.

Traseul spre cascadă cred că a fost amenajat de proprietarul Pensiunii La Cascada Șipot și pot spune că a făcut treabă bună.

A venit momentul să înlăturăm tot glodul adunat în sandale de la Cascadele Șipotului. Hai la bălăceală la Cheile Băniței!

Îmi notasem coordonatele unei clădiri dezafectate aflată chiar pe marginea drumului E79. Acolo parcăm și pornim pe jos.

Am mai fi putut merge cam 100 m cu mașina, dar cam atât, că apoi stătea agățat un cablu pe toată lățimea drumului, blocând trecerea.

Acum nu ar fi fost mare lucru să dai cablu jos, precum am văzut pe altul făcând, dar câștigai doar un loc de parcare cu 50 m mai în față. Și-apoi respectivul avea număr de Hunedoara, deci ar putea fi vreun responsabil sau proprietar prin zonă. La una din mașinile parcate, mai devreme venise dinspre chei un cuplu în pas vioi. Mi-a sărit în ochi, fără să vreau, faptul că se schimbau de încălțăminte. Ceva normal, or fi fost în canion, au trecut prin apă încălțați și acum au nevoie de încălțări de schimb. Dar de ce s-ar schimba din pantofi sport în niște șoșoni impermeabili. Doar dacă nu cumva de-abia acum urmează a intra în apă. Chiar așa era. Dumnealor fuseseră înainte să studieze terenul și acum se duceau la fix. De-asta și pasul alert, chiar și la întoarcere, întrecându-ne. Abia ne-au dat ocazia să le studiem strategia. Înainte de intrarea în canion este un pod.

Pe care parte să continuăm? Ei au luat-o pe sub pod, prin vadul apei. Noi mai stăm puțin pe gânduri. Pe partea stângă se cam înfundă, ne întoarcem și traversăm podul. Pe partea dreaptă a venit toată lumea. Și nu e puțină. Păi pe aici se poate intra lejer în apă.

Dar nici nu se mai poate continua pe mal. Nu e nevoie să intrăm de la pod.

Aici e cazul să renunțăm la încălțări! Doar cei fără sandale sau papuci! Varianta cealaltă ar fi să admirăm de pe mal. Nu e cazul. Toți vrem la bălăceală. Iar Răzvan a fost primul care a lepădat încălțămintea. Eu înaintam mai cu grijă prin apă că mă mai înțepau pietrele. Răzvan nu dădea semne că l-ar deranja ceva la tălpi. Și se mișca destul de vioi.

Facem câțiva pași până ce canionul virează la stânga. După curbă continuă în același ton.

Îl parcurgem până la următorul viraj, de data asta spre dreapta. Apa începe să urce mai sus de genunchi. Observăm nivelul apei chiar la cracul pantalonilor scurți ai unui băiat ce mergea puțin mai înaintea noastră. Îl putem considera un deschizător de drumuri. Pentru Răzvan este cam mare în continuare. Iar eu nu mă dau în vânt să îmi ud conținutul buzunarelor. Oricum pare că se cam termină canionul de acum. Cel puțin deschiderea din față cam așa ne-ar da de înțeles. Adevărul este că și vulpea zice că sunt acri strugurii la care nu ajunge.

Cheile Băniței cică se întind de fapt pe o lungime de aproximativ 1,5 km. Noi am parcurs doar vreo 100 m, poate ceva peste, dar nu mai mult de 200 m. Și îndrăznesc să cred că am vizitat porțiunea cea mai spectaculoasă. Forma acestora parcă îmi aduce aminte de Cheile Corcoaia.

Ne întoarcem de unde am plecat.

Acum putem da indicații altor persoane, eventual să îi convingem că merită să se descalțe și să meargă prin chei.

Pe Răzvan cu greu reușim să îl mai scoatem din apă. Înainte de a ne întoarce la mașină, ne oprim la calea ferată

să așteptăm trenul să iasă din tunel, că doar n-or fi pus bariera degeaba.

Cred că ne încadrăm să ajungem pe lumină să vedem din nou Castelul Corvinilor. Și chiar ajungem numai bine. Parcarea o aveam plătită de dimineață. Doar am fost avertizați că în juma de oră urma să închidă parcarea. Nici nu ne trebuie mai mult.

Lumina asfințitului dă o altă culoare castelului.

Îmi place mult mai mult acum decât azi dimineață.

Ne mai plimbăm puțin pe aici. După promenada de seară ne vom îndrepta spre casă.

Pe drum ne atrage atenția ceva. O locomotivă înfiptă într-un bloc! Erau decorațiunile exterioare ale unui muzeu de trenulețe. Foarte ingenioasă ideea! Așa ne-a atras atenția, altfel am fi trecut pe lângă el fără a fi aflat de existența lui. Ar fi fost frumos dacă îl găseam deschis, dar am ajuns cam târziu. Acum să vedem unde îl putem introduce în program, căci ne-a stârnit curiozitatea și nouă, celor mari, nu doar lui Răzvan. Prin zonă mai stăm doar azi și mâine, poimâine vom pleca. Mâine e cam plin programul. Să încercăm luni, la plecare spre Anina. Dar nu, lunea nu au program. Tot mâine rămâne. Măcar au deschis până la 8 seara, ăsta s-ar putea să fie elementul salvator.

Acum chiar că ne putem îndrepta spre cazare. Ajunge pe ziua de azi, mai continuăm mâine.

Etichete:
muntii sureanu
Comentarii