Slovenia - Vârful Viševnik

Anul trecut, pe vremea asta, eram în Elveția și urma să mergem la Zermatt pentru a admira emblema Elveției, Matterhorn-ul, că doar era Ziua Națională a Elveției. Anul acesta, de 1 august, avem în plan să urcăm pe Vârful Viševnik. Vremea s-ar putea să fie de partea noastră. Sunt ceva șanse de precipitație după prânz, dar nu par a fi de speriat. Poate ar trebui să plecăm de acasă puțin mai devreme ca cel puțin să nu ne prindă ploaia la urcare.

Bineînțeles că nu am plecat mai devreme. Doar suntem în concediu, nu ne putem dezice de la leneveala de dimineață.

Urmăm indicațiile gps-ului până s-a terminat asfaltul. Am mai avea de mers cam 1 km până la coordonatele notate pentru locul de parcare. Însă drumul care urmează ridică niște semne de întrebare. Parcă nu îmi vine să merg pe el. Aici este o parcare largă, cu multe mașini. Un singur neajuns: este cu plată. Încercăm să mergem pe drumul acesta, că nu văd niciun indicator care să interzică accesul. După vreo sută de metri văd o mașină lăsată pe marginea drumului. În primul refugiu, pe iarbă, parcăm și noi. Continuăm pe jos.

Ajungem la coordonatele notate. Este suficient loc să parchezi mai multe mașini.

Aici este amenajată o tabără școlară.

Ce frumos! Atâția copii veniți la munte și cazați la cort!

Noi ne continuăm drumul pe lângă tabăra împrejmuită.

Acum de-abia începem să urcăm. Mai prin pădure,

​mai pe sub telescaun.

Pe de o parte ne lovește căldura, pe cealaltă ne istovește urcușul. Singura soluție este să facem pauze dese. Tot așa o ținem mai bine de 1 oră, până la mijlocul traseului, cel puțin așa am dedus din indicatorul care zicea că mai avem 1 oră până pe Vârful Viševnik.

Urmează o altă pantă la fel de înclinată ca și până acum, doar că s-a schimbat puțin constituția traseului: până acum am urcat pe stânci și pietre, acum mergem pe pământ și rădăcini de copaci.

Ajungem într-o șa și de aici parcă s-a mai domolit puțin urcușul. Continuăm prin jnepeniș.

Suntem în golul alpin.

Tot pe stânci, pe stânci, pe stânci.

Au început să apară peisajele.

Până pe vârf mai avem o aruncătură de băț. Însă Gina și Nelu ne lasă să continuăm singuri.

Ce-i drept priveliștea de aici ar putea să te păcălească: "ce s-ar putea vedea mai frumos de pe vârf decât se poate vedea deja de aici". Ei bine, de pe vârf este o cu totul altă deschidere.

Și după cum ne-a încurajat o doamnă, la urcare, "merită tot efortul!".

De data asta aratăm amândoi spre Vârful Triglav, în aceeași direcție.

Și uite că nici nu ne-a plouat. Nu pare nici să vină vreo ploicică. Aș sta aici o zi întreagă și să privesc.

El e Triglav și e străjuit de câte o cabană

atât în stânga,

cât și în dreapta.

Iar sus, în vârf, pare că sunt ceva oameni.

Acela să fie oare Lacul Bohinj?!

Dar mai trebuie să mai și coborâm. La coborâre a mers mult mai ușor.

Am ajuns la mașină foarte repede.

Of, sunt pe roșu cu benzina și nu e nicio benzinărie în apropiere. Nu știu de ce nu am alimentat aseară sau măcar azi dimineață. Acum avem de mers câteva zeci de kilometri pe drum cu multe serpentine, pante și rampe. Cu puține emoții ajungem să facem plinul.

Pe program, în continuare, avem 2 rânduri de chei. Însă timpul ne permite să vizităm doar una. Care să fie, care să fie? Cheile Pokljuka sunt fără taxă de intrare, iar Cheile Vintgar au taxă de acces și programul de vizitare este până la 19. Cred că vom merge la Cheile Pokljuka, Cheile Vintgar fiind foarte aproape de locația de cazare, le-om putea vizita mâine înainte de plecare.

Ne îndreptăm spre Cheile Pokljuka. Ajungem în parcare, aici mai este o singură mașină. Oare am nimerit unde trebuie?! Conform panoului de prezentare de la intrare, suntem la Cheile Pokljuška.

O să mergem și noi prin chei cât să vedem punctele mai importante. Nu ținem neapărat să le facem turul în întregime. Pornim prin pădurice. Nu mergem mult și printre coroanele copacilor începem a distinge parcă pereții stâncoși ridicându-se mult deasupra noastră.

Ar fi trebuit să simțim răcoarea. Cel puțin așa mă obișnuisem a simți prin cheile din țara noastră. Aici se pare că vor curge sudorile pe noi.

Au dispărut copacii, pereții laterali s-au apropiat din ce în ce mai tare. Acum arată cu adevărat a chei.

Avem în față o bifurcație.

Stânga? Sau Dreapta? La dreapta se vede parcă o peșteră cu fereastră în tavan. Hai să o vedem mai de aproape!

Se pare că sunt chiar 2 ferestre în tavan.

Chiar 3.

Interesant! Poteca urcă în sus, parcă să ne scoată la lumină prin tavan.

Și chiar așa e.

Și nu doar ne scoate la lumina, se pare că treaseul se continuă de aici, pe deasupra cheilor.

Cred că aceste chei se pot parcurge în mod circular.

Aș prefera să mergem prin mijlocul lor, nu pe deasupra. Deci ne întoarcem la bifurcație

și continuăm acum spre stânga, adică spre galerii.

Peisajul din chei chiar este încântător, ne simțim mai aproape de natura sălbatică.

Ajungem și la imaginea reprezentativă a acestor chei, respectiv acea pasarelelă suspendată ce urcă pe lângă peretele vertical.

Se pare că acestea sunt galeriile.

Zic să le testăm, să vedem unde duc.

Cheile în continuare se îngustează foarte tare și doar foarte sus mai pot fi traversate. Din acest motiv au fost construite aceste galerii.

Pasajul foarte îngust nu este chiar scurt și este traversat în totalitate pe niște trepte suspendate.

Ieșim în partea cealaltă într-o largă poiană.

Am făcut câțiva pași pe traseu să văd de curiozitate dacă mai apare ceva. Gândesc că traseul ar trebui să urce la un moment dat spre dreapta, să parcurgă cheile pe deasupra, în sens invers și să ajungă la fereastra din tavan, la care am fost cu puțin timp înainte. Așa că ne întoarcem pe unde am venit.

Dacă ne grăbim puțin, s-ar putea să ajungem la Cheile Vintgar la puțin timp după terminarea programului. S-ar putea să putem intra fără să plătim și chiar să avem suficient timp să le vedem în întregime pe lumină.

Ajungem în parcare la Cheile Vintgar pe la 19:30.

După cum bănuiam, casa de bilete era închisă. Acum sperăm să nu cumva să existe vreo poartă de acces și să o închidă după terminarea programului. Mă gândesc că cel puțin o oră nu o vor putea închide, întrucât trebuie să le permită și ultimilor turiști intrați la ora 19 să viziteze cheile. Aveam să descoperim puțin mai încolo și poarta la care ne gândeam că ar putea exista.

Cheile acestea chiar sunt spectaculoase. Au amenajat podețe de traversarea pe aproape jumătate din lungimea cheilor.

Până pe la mijlocul cheilor aproape că ne vine a face "Uau!" la fiecare pas.

De aici pare că se mai reduce din spectaculozitate și valea se mai lărgește.

Eu zic să mă întorc la mașină și în timp ce restul vor parcurge și restul traseului, eu voi ajunge cu mașina la extrema cealaltă a cheilor și ne vom întâlni acolo.

Oricum trebuie să ajungem neapărat și acolo, ca să vedem Cascada Šum, care se află chiar la cealaltă poartă de acces în Cheile Vintgar. Așa am și făcut. M-aș fi așteptat să ajung imediat cu mașina în partea cealaltă, însă nu a fost chiar așa. Cheile ar avea cam 1,5 km în lungime, însă drumul de ocolire a lor, cu mașina, are cam 9 km și se parcurge în aproximativ 20 de minute. Astfel m-am făcut puțin așteptat.

Am avut puține emoții că vor închide porțile de acces și ai mei nu vor apuca să iasă, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Am răsuflat ușurat când i-am reîntâlnit.

Uite și Cascada Šum!

Ne udă câțiva stropi. Doar nu or fi de ploaie. Să fie de la cascadă? Parcă nu suntem chiar așa aproape de cascadă și nici aceasta nu este așa mare. Se pare că sunt într-adevăr câțiva stropi de ploaie, așa ca de încheiere. Însă nici aceștia atât de mulți încât să ne gonească la mașină.

Ne apropiem mai tare de cascadă.

Mai mult de atât nu mai putem, căci ar însemna să intrăm în apă.

Ne mulțumim cu a admira de aici Cascada Šum.

Uite că am reușit până la urmă să bifăm tot ce aveam pe lista de astăzi. Însă nu am reușit să ajungem și la vreuna din cascadele rămase restanță de ieri, măcar la Cascada Peričnik. Și nici mâine, la plecare, nu vom avea timp, căci este în direcția opusă și ar însemna un detur de vreo oră, plus 1 oră traseu. Lasă că am văzut sufieciente lucruri frumoase din această zonă.

Detalii
Data excursiei
1 august 2018
Etichete:
slovenia
bebe la munte
Comentarii